Art. 12 OUG 77/2009 Acordarea licentei de organizare a jocurilor de noroc
Comentarii |
|
(1) Licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă şi este valabilă 5 ani de la data acordării, cu condiţia plăţii taxei de autorizare anuală conform prevederilor art. 14.
(2) Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înştiinţa comisia despre orice modificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, adusă datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă licenţa de organizare a jocurilor de noroc sau autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.
(3) Autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc este valabilă un an de la data acordării, după cum urmează:
a) în cazul jocurilor loto: pentru întreaga activitate care presupune extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile şi caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor (urne, roţi, cupe şi alte asemenea mijloace) care nu se desfăşoară în prezenţa jucătorilor;
b) în cazul pariurilor: pentru mijlocul de joc de bază prin care se desfăşoară organizarea şi exploatarea unitară la nivelul organizatorului a fiecărei activităţi distincte;
c) în cazul jocurilor de noroc caracteristice activităţii cazinourilor: fiecărui organizator i se acordă o singură autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc pentru locaţia în care se organizează şi se desfăşoară aceste activităţi;
d) în cazul jocurilor bingo desfăşurate în săli de joc: pentru fiecare locaţie în care se organizează şi se desfăşoară aceste activităţi;
e) în cazul jocurilor tip slot-machine: pentru fiecare mijloc de joc.
f) în cazul jocurilor de noroc prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. g)-i), pentru întreaga activitate de organizare, desfăşurare şi exploatare şi pentru toate echipamentele tehnice care concură la aceasta.
(4) Prin data acordării se înţelege data de întâi a lunii următoare celei în care, după ce s-a analizat şi s-a avizat favorabil documentaţia depusă de operatorul economic, s-a efectuat plata sumelor datorate anticipat de operatorul economic, conform prevederilor art. 14.
(5) În situaţia în care un operator economic nu mai deţine licenţă de organizare a jocurilor de noroc validă, indiferent de motivul care a generat această stare, autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea acestuia îşi pierd valabilitatea cu aceeaşi dată, iar operatorul economic respectiv este obligat la plata taxelor de autorizare aferente, conform prevederilor art. 14.
OUG 77/2009 organizarea si exploatarea jocurilor de noroc actualizată prin:Lege nr. 246/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc din 14 decembrie 2010, Monitorul Oficial 854/2010;
← Art. 11 OUG 77/2009 Jocuri permise fara autorizare | Art. 13 OUG 77/2009 Acordarea licentei de organizare a jocurilor... → |
---|