Art. 2 OUG 77/2009

Art. 2

(1) Componenţa comisiei se stabileşte prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, din structura acesteia făcând parte cel puţin câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

(2) Comisia funcţionează având în vedere principiile legalităţii, imparţialităţii, rolului activ şi disponibilităţii.

(3) Monitorizarea activităţilor din domeniul jocurilor de noroc se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice, direct sau împreună cu alte instituţii ale statului, în condiţiile legii. Pentru anumite tipuri de jocuri de noroc, monitorizarea poate fi încredinţată, sub directa supraveghere a comisiei, altor instituţii şi autorităţi de stat abilitate sau altor operatori economici autorizaţi în acest sens.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale, comisia poate solicita date şi informaţii referitoare la activitatea de organizare, exploatare şi monitorizare a jocurilor de noroc oricărei autorităţi de stat, autorităţi de supraveghere sau oricăror operatori economici care deţin competenţe directe ori indirecte referitoare la această activitate, indiferent de nivelul şi forma de implicare.

OUG 77/2009 organizarea si exploatarea jocurilor de noroc actualizată prin:

Lege nr. 246/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc din 14 decembrie 2010, Monitorul Oficial 854/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2 OUG 77/2009