Art. 23 OUG 78/2000 Obligaţiile transportatorilor de deşeuri Obligaţii în domeniul gestionării deşeurilor


Atentie ! act normativ abrogat prin Legea 211/2011


CAPITOLUL III
Obligaţii în domeniul gestionării deşeurilor

SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile transportatorilor de deşeuri

Art. 23

Operatorii de transport de deşeuri au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze numai mijloace de transport adecvate naturii deşeurilor transportate, care să nu permită împrăştierea deşeurilor şi emanaţii de noxe în timpul transportului, astfel încât să fie respectate normele privind sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător;

b) să asigure instruirea personalului pentru încărcarea, transportul şi descărcarea deşeurilor în condiţii de siguranţă şi pentru intervenţie în cazul unor defecţiuni sau accidente;

c) să deţină toate documentele necesare de însoţire a deşeurilor transportate, din care să rezulte deţinătorul, destinatarul, tipurile de deşeuri, locul de încărcare, locul de destinaţie şi, după caz, cantitatea de deşeuri transportate şi codificarea acestora conform legii;

d) să nu abandoneze deşeurile pe traseu;

e) să respecte pentru transportul deşeurilor periculoase reglementările specifice transportului de mărfuri periculoase cu aceleaşi caracteristici;

f) să folosească traseele cele mai scurte şi/sau cu cel mai redus risc pentru sănătatea populaţiei şi a mediului şi care au fost aprobate de autorităţile competente;

g) să posede dotarea tehnică necesară pentru intervenţie în cazul unor accidente sau defecţiuni apărute în timpul transportării deşeurilor periculoase sau, în cazul în care nu deţin dotarea tehnică şi de personal corespunzătoare, să asigure acest lucru prin unităţi specializate;

h) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului despre orice transport de deşeuri periculoase, înaintea efectuării acestuia, precum şi unităţile de pompieri, în cazul transportului deşeurilor cu pericol de incendiu sau explozie;

i) să valorifice deşeurile rezultate din activitatea proprie, iar pe cele nevalorificabile să le depoziteze în depozitele conforme de deşeuri sau în cele care au perioadă de tranziţie, prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

OUG 78/2000 regimul deseurilor actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 61/2006 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 790/2006;

Lege nr. 426/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor din 18 iulie 2001, Monitorul Oficial 411/2001;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 23 OUG 78/2000 Obligaţiile transportatorilor de deşeuri Obligaţii în domeniul gestionării deşeurilor