Art. 62 Conducerea filialelor UNPIR Organizarea şi funcţionarea Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România
Comentarii |
|
Organizarea şi funcţionarea Uniunii Naţionale a Practicienilor în insolvenţă din România
SECŢIUNEA a 3-a
Conducerea filialelor UNPIR
Art. 62
(1) Adunarea generală a filialelor este formată din membri practicieni în insolvenţă, cu domiciliul, respectiv cu sediul principal stabilit în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti, după caz.
(2) Adunarea generală a filialei este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor prevăzuţi la alin. (1), iar hotărârile sunt valabil adoptate cu majoritatea celor prezenţi.
(3) Dacă la prima convocare nu se întruneşte cvorumul necesar desfăşurării adunării generale, aceasta va avea loc în condiţiile prevăzute de Statut.
(4) Filiala dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării sale legale la UNPIR.
← Art. 61 Conducerea filialelor UNPIR Organizarea şi... | Art. 63 Conducerea filialelor UNPIR Organizarea şi... → |
---|