Art. 9 Competenţele şi atribuţiile Guvernului, Agenţiei Române de Dezvoltare şi ale instituţiilor publice implicate

CAPITOLUL II
Competenţele şi atribuţiile Guvernului, Agenţiei Române de Dezvoltare şi ale instituţiilor publice implicate

Art. 9

(1) Veniturile încasate de instituţiile publice implicate din vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale şi din dividende se varsă la bugetul de stat sau, după caz, la bugetele locale, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii şi efectuate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. Bugetele proprii privind activitatea de privatizare ale ministerelor de resort se aprobă de către Guvern şi se administrează în regim extrabugetar.

(2) Abrogat.

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

(41) Companiile sau societăţile naţionale beneficiare de împrumuturi externe de la organisme internaţionale, contractate de stat, care la rambursarea ratelor de capital, a dobânzilor şi a altor costuri în valută nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată conform acordurilor subsidiare de împrumut încheiate cu Ministerul Finanţelor, pot solicita, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, să fie suportate din fondurile realizate din privatizare.

(5) În cazul în care societăţile comerciale înfiinţate prin decizie a autorităţilor administraţiei publice locale se privatizează de către Fondul Proprietăţii de Stat, veniturile încasate din vânzarea acţiunilor se varsă la bugetul local, după deducerea unei cote de 10%, care rămâne la dispoziţia Fondului Proprietăţii de Stat pentru acoperirea cheltuielilor legate de privatizare.

(51) Veniturile încasate de instituţiile publice implicate, altele decât Fondul Proprietăţii de Stat, din vânzarea acţiunilor emise de societăţi comerciale înfiinţate prin decizie a autorităţilor administraţiei publice locale, se varsă la bugetul local după deducerea cheltuielilor prevăzute la alin. (2), cu respectarea prevederilor alin. (3).

(6) Instituţiile publice implicate nu pot aloca fonduri şi nu pot acorda credite societăţilor comerciale; de asemenea, ele nu pot cumpăra acţiuni emise de societăţi comerciale ori active, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(61) Instituţiile publice implicate au obligaţia să deruleze fondurile rezultate din operaţiuni de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului.

(62) Sumele aflate în conturi curente şi în depozite bancare pe care Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului le-a deschis sau le-a constituit la bănci se vor transfera în contul acestuia, deschis la trezoreria statului. Se exceptează de la aceste prevederi depozitele constituite, în baza unor acte normative, pentru garantarea creditelor acordate unor agenţi economici.

(63) Operaţiunile de încasări şi plăţi sunt dispuse de către instituţiile prevăzute la alin. (61) pe răspunderea acestora.

(64) Dobânda pe care o va plăti trezoreria statului către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului pentru sumele prevăzute la alin. (61) şi (62) se va stabili prin convenţie încheiată între părţi, în condiţiile legii.

(7) Pe întreaga durată de funcţionare, Fondul Proprietăţii de Stat este scutit de plata impozitului pe profit.

OUG 88 1997 Privatizarea societăţilor comerciale actualizată prin:

Lege nr. 137/2002 - privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 28 martie 2002, Monitorul Oficial 215/2002;

Ordonanţă de urgenţă nr. 37/1999 - pentru completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale din 2 aprilie 1999, Monitorul Oficial 137/1999;

Ordonanţă de urgenţă nr. 38/2000 - privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne din 20 aprilie 2000, Monitorul Oficial 178/2000;

Lege nr. 99/1999 - privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice din 26 mai 1999, Monitorul Oficial 236/1999;

Ordonanţă de urgenţă nr. 37/1999 - pentru completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale din 2 aprilie 1999, Monitorul Oficial 137/1999;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 9 Competenţele şi atribuţiile Guvernului, Agenţiei Române de Dezvoltare şi ale instituţiilor publice implicate