Art. 11 Inspecţia economico-financiară
Comentarii |
|
Inspecţia economico-financiară
Art. 11
(1) Inspecţia economico-financiară se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii în sarcina operatorilor economici.
(2) Perioada supusă inspecţiei economico-financiare începe de la sfârşitul perioadei precedentei verificări de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective, în condiţiile alin. (1). În situaţia în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecţiei economico-financiare.
(3) În situaţia în care se constată abateri de la legalitate, care provin din exerciţiile financiare anterioare celor verificate şi care nu au făcut obiectul unui control anterior, perioada supusă inspecţiei economico-financiare se poate extinde şi asupra acestora, în condiţiile alin. (1).
(4) Verificarea solicitărilor de la autorităţi publice adresate Ministerului Finanţelor Publice se efectuează, potrivit competenţelor legale, dacă acestea nu au făcut obiectul unor controale anterioare.
← Art. 10 Inspecţia economico-financiară | Art. 12 Realizarea inspecţiei economico-financiare → |
---|