Art. 24 Realizarea inspecţiei economico-financiare

CAPITOLUL III
Realizarea inspecţiei economico-financiare

Art. 24

(1) La solicitarea organelor de inspecţie economico-financiară, conducerea şi personalul operatorilor economici controlaţi au, potrivit legii, obligaţia:

a) să transmită actele, documentele şi înscrisurile solicitate la termenele şi în structura stabilită;

b) să permită accesul neîngrădit în sediul operatorului economic, precum şi în spaţiile şi orice alte incinte în care se desfăşoară activitatea economică;

c) să asigure spaţii de lucru adecvate şi acces logistic corespunzător, în condiţiile în care deţin astfel de facilităţi;

d) să furnizeze informaţii şi explicaţii verbale şi/sau în scris, după caz, în legătură cu obiectul inspecţiei economicofinanciare;

e) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a inspecţiei economico-financiare şi pentru clarificarea constatărilor;

f) să se conformeze, în termenele stabilite, măsurilor dispuse prin actul administrativ financiar.

(2) La solicitarea organelor de inspecţie economicofinanciară, conducătorii operatorilor economici controlaţi au obligaţia să prezinte fundamentări, analize, situaţii, raportări şi orice alte informaţii cu privire la indicatorii economico-financiari din bugetele de venituri şi cheltuieli.

(3) Directorul economic, contabilul-şef, persoanele cu atribuţii în exercitarea controlului managerial al operatorului economic sunt obligate să informeze, în scris, Ministerul Finanţelor Publice în legătură cu efectuarea pe propria răspundere a conducătorului operatorului economic a unor operaţiuni care nu îndeplinesc condiţiile de legalitate, precum şi în legătură cu cele constatate prin rapoarte anuale de control intern managerial.

(4) Conducătorii operatorilor economici au obligaţia să furnizeze informaţiile solicitate de organele de inspecţie economico-financiară pentru efectuarea acţiunilor de documentare, analiză şi urmărire a implementării unor reglementări.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 24 Realizarea inspecţiei economico-financiare