Art. 28 Domiciliul şi reşedinţa

CAPITOLUL IV
Domiciliul şi reşedinţa

Art. 28

(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul dintre următoarele documente:

a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;

b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a);

c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;

d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.

(2) Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanei pe raza căruia se află ultimul domiciliu înscris în actul de identitate al solicitantului este obligat să comunice la cererea cetăţenilor români, în termen de două zile lucrătoare, datele referitoare la domiciliile avute în România de către persoana respectivă şi orice menţiune privind starea civilă, aflate în evidenţa acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2000.

(3) Pentru datele menţionate la alin. (2), referitoare la perioada anterioară anului 2000, termenul de comunicare este de maximum 20 de zile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Domiciliul şi reşedinţa