Art. 11 Identificarea, desemnarea şi protecţia ICN/ICE

CAPITOLUL III
Identificarea, desemnarea şi protecţia ICN/ICE

Art. 11

(1) În termen de 9 luni de la desemnarea unei infrastructuri drept ICN/ICE, proprietarul/operatorul/administratorul de ICN/ICE elaborează PSO şi îl transmite spre avizare autorităţilor publice responsabile.

(2) PSO identifică elementele de infrastructură critică ale ICN/ICE şi soluţiile de securitate existente sau care urmează să fie puse în aplicare pentru protecţia acestora.

(3) Cerinţele minime privind conţinutul PSO sunt prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Fiecare autoritate publică responsabilă se asigură, în termen de un an de la desemnarea în sectorul de responsabilitate a unei infrastructuri drept ICN/ICE desemnate, că există un PSO sau un echivalent al acestuia şi că acestea sunt revizuite periodic. Termenul poate fi prelungit în cazuri excepţionale cu acordul primului-ministru şi notificarea Comisiei Europene în acest sens de către Centrul de coordonare a PIC din cadrul M.A.I.

(5) În cazul în care se constată un echivalent al PSO, acesta este evaluat, testat şi, dacă este necesar, revizuit şi actualizat de către proprietarul/operatorul/administratorul de ICN/ICE, conform cerinţelor minime privind conţinutul PSO.

(6) PSO este evaluat, testat şi, dacă este necesar, revizuit şi actualizat de către proprietar/operator/administrator de ICN/ICE, periodic, la intervale de cel mult 2 ani.

(7) În cazul în care există deja acorduri de supraveghere sau de supervizare în privinţa unei ICE, aceste acorduri nu sunt afectate de prezentul articol, iar autoritatea naţională responsabilă pentru sectorul din care face parte ICE respectivă are rolul de autoritate de supraveghere în conformitate cu prevederile acordurilor existente.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 Identificarea, desemnarea şi protecţia ICN/ICE