Art. 196 Societăţile financiare holding Supravegherea pe bază consolidată
Comentarii |
|
Supravegherea pe bază consolidată
Secţiunea a 5-a
Societăţile financiare holding
Art. 196
(1) Administrarea şi/sau conducerea activităţii unei societăţi financiare holding, persoană juridică română, trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane.
(11) Persoanele cărora le sunt încredinţate responsabilităţi de administrare şi/sau conducere, în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să aibă reputaţie adecvată şi experienţă suficientă pentru exercitarea responsabilităţilor încredinţate.
(2) Societăţile financiare holding prevăzute la alin. (1) trebuie să notifice Băncii Naţionale a României în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, numirea în funcţie a persoanelor prevăzute la alin. (1), în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Banca Naţională a României urmăreşte în permanenţă îndeplinirea cerinţelor de la alin. (1), dispunând măsurile sau sancţiunile care se impun în caz de nerespectare a acestora, prevăzute la art. 204.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:Legea 227/2007 - pentru aprobarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului din 4 iulie 2007, Monitorul Oficial 480/2007;
← Art. 195 Furnizarea de informaţii Supravegherea pe bază... | Art. 197 Societăţile financiare holding Supravegherea pe... → |
---|