Art. 20 Cerinţe minime de acces la activitate Cerinţe minime de acces şi de desfăşurare a activităţii
Comentarii |
|
Cerinţe minime de acces şi de desfăşurare a activităţii
Secţiunea 1
Cerinţe minime de acces la activitate
Art. 20
(1) Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi, permise potrivit autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, după cum urmează:
a) operaţiuni ne-financiare în mandat sau de comision, în special pe contul altor entităţi din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit;
b) operaţiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile şi/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfăşurării activităţiilor financiare;
c) prestarea de servicii clientelei proprii care, deşi nu sunt conexe activităţii desfăşurate, reprezintă o prelungire a operaţiunilor bancare.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie compatibile cu cerinţele activităţii bancare, în special cu cele referitoare la menţinerea bunei reputaţii a instituţiei de credit şi protejarea intereselor deponenţilor.
(3) Nivelul total al veniturilor obţinute din activităţile prevăzute la alin. (1), nu poate depăşi 10% din veniturile obţinute de o instituţie de credit din activităţile prevăzute la art. 18.
← Art. 19 Cerinţe minime de acces la activitate Cerinţe minime... | Art. 21 Cerinţe minime de acces la activitate Cerinţe minime... → |
---|