Art. 202 Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază consolidată Supravegherea pe bază consolidată
Comentarii |
|
Supravegherea pe bază consolidată
Secţiunea a 7-a
Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază consolidată
Art. 202
(1) În căzul în care o instituţie de credit, o societate financiară holding sau o societate holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale, care sunt societăţi de asigurare sau alte entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare, care sunt supuse autorizării, Banca Naţională a României cooperează cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi cu autorităţile din alte state membre, responsabile cu supravegherea societăţilor de asigurare sau a altor entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare. Fără a se aduce atingere responsabilităţilor Băncii Naţionale a României, aceasta furnizează celorlalte autorităţi menţionate orice informaţie care ar facilita îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi care ar permite supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare generale a entităţilor pe care le supraveghează.
(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României în cadrul supravegherii pe bază consolidată precum şi orice schimb de informaţii la care aceasta participă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt supuse obligaţiei de păstrare a secretului profesional conform dispoziţiilor Capitolului V din Titlul III, Partea I.
(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte o listă a societăţilor financiare holding-mamă la nivelul României, care este transmisă autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:Ordonanţă nr. 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011;
← Art. 201 Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază... | Art. 203 Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază... → |
---|