Art. 340 Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea autorizaţiei Autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit
Comentarii |
|
Autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit
Secţiunea 1
Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea autorizaţiei
Art. 340
(1) Cooperativele de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, activităţile prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Titlul 1, Partea I, cu excepţia celor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c), g) pct. 1), 3) şi 4), h), j)-m), o) şi p), în condiţiile prevăzute de dispoziţiile care urmează.
(2) Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum şi de la persoane fizice, juridice ori alte entităţi, care domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
(3) Cooperativele de credit pot să acorde credite:
a) membrilor acestora, cu prioritate;
b) persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entităţi fără personalitate juridică, ce domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu poate depăşi 25% din activele cooperativei de credit.
(4) Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în numele şi pe contul statului, din surse puse la dispoziţie, destinate persoanelor prevăzute la alin. (3) şi/sau destinate finanţărilor unor proiecte de dezvoltare/reabilitare a activităţilor economice şi sociale din raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
← Art. 339 Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea... | Art. 341 Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea... → |
---|