Art. 392 Exercitarea atribuţiilor de supraveghere Supravegherea organizaţiilor cooperatiste de credit

Capitolul V
Supravegherea organizaţiilor cooperatiste de credit

Secţiunea 1
Exercitarea atribuţiilor de supraveghere

Art. 392

(1) Banca Nationala a României asigură supravegherea prudenţială a casei centrale la nivel individual şi, la nivel agregat, a tuturor organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul unei reţele cooperatiste. Banca Naţională a României poate efectua, atunci când consideră necesar, verificări la sediul cooperativelor de credit.

(2) Casa centrală este obligată să raporteze Băncii Naţionale a României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, atât cele care privesc activitatea proprie, cât şi cele referitoare la activitatea întregii reţele cooperatiste.

(3) Fără a se aduce atingere competenţelor Băncii Naţionale a României în ceea ce priveşte exercitarea supravegherii organizaţiilor cooperatiste de credit, casele centrale asigură supravegherea cooperativelor de credit afiliate. În acest sens prevederile Capitolului I din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător şi orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la casa centrală.

(4) Persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere la nivelul casei centrale, salariaţii acesteia şi orice persoană care acţionează pe contul casei centrale în exercitarea atribuţiilor acesteia prevăzute la alin. (3) au obligaţia să păstreze secretul profesional, potrivit art. 214.

OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:

Legea 227/2007 - pentru aprobarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului din 4 iulie 2007, Monitorul Oficial 480/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 392 Exercitarea atribuţiilor de supraveghere Supravegherea organizaţiilor cooperatiste de credit