Art. 76 Regimul instituţiilor de credit din state terţe
Comentarii |
|
Regimul instituţiilor de credit din state terţe
Art. 76
(1) Sucursalele instituţiilor de credit din state terţe trebuie să publice în limba română documentele contabile ale instituţiei de credit de care aparţin - situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare anuale consolidate, raportul întocmit de organele de administrare şi/sau conducere şi, după caz, raportul consolidat, întocmit de organele de administrare şi/sau conducere, opiniile persoanelor responsabile cu auditarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate - întocmite şi auditate conform legislaţiei din statul terţ.
(2) Dacă cerinţele din statul terţ cu privire la întocmirea documentelor contabile prevăzute la alin. (1) sunt conforme sau echivalente cu cele aplicabile în România, sucursala din România a instituţiei de credit din statul terţ respectiv nu este obligată să publice situaţiile financiare anuale referitoare la activitatea proprie, dacă, în condiţii de reciprocitate, instituţiile de credit din statele membre beneficiază de acelaşi tratament în statul terţ respectiv. Acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date şi informaţii legate de activitatea proprie, conform reglementărilor specifice emise în domeniu.
(3) În cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), sucursalele instituţiilor de credit din state terţe trebuie să publice situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:Legea 227/2007 - pentru aprobarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului din 4 iulie 2007, Monitorul Oficial 480/2007;
← Art. 75 Regimul instituţiilor de credit din state terţe | Art. 77 Regimul instituţiilor de credit din state terţe → |
---|