Art. 81 Înfiinţarea de sucursale şi prestarea de servicii în alte state membre Desfăşurarea activităţii în afara teritoriului României
Comentarii |
|
Desfăşurarea activităţii în afara teritoriului României
Secţiunea 1
Înfiinţarea de sucursale şi prestarea de servicii în alte state membre
Art. 81
(1) Instituţia de credit, persoană juridică română, care intenţionează să înfiinţeze o sucursală într-un alt stat membru, trebuie să transmită Băncii Naţionale a României o notificare în acest sens, însoţită de următoarele date şi informaţii:
a) statul membru pe teritoriul căruia urmează să fie înfiinţată sucursala;
b) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează să fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;
c) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;
d) identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalei şi informaţii privind reputaţia şi experienţa profesională a acestora.
(2) În termen de 3 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a României transmite autorităţii competente din statul membru gazdă informaţiile primite şi informează în consecinţă instituţia de credit, cu excepţia cazului în care, având în vedere activităţile ce urmează să fie desfăşurate de sucursală, are motive să considere că structura administrativă sau situaţia financiară a instituţiei de credit sunt inadecvate; în acest caz, poate să se opună înfiinţării sucursalei, refuzând, în consecinţă, să transmită informaţii către autoritatea competentă din statul membru gazdă.
(3) Pe lângă informaţiile furnizate de instituţia de credit potrivit alin. (1), Banca Naţională a României comunică autorităţii competente din statul membru gazdă şi informaţii privind nivelul fondurilor proprii şi al cerinţelor de capital ale instituţiei de credit.
(4) Dacă Banca Naţională a României refuză transmiterea informaţiilor către autoritatea competentă din statul membru gazdă informează în consecinţă instituţia de credit şi comunică acesteia motivele care au stat la baza deciziei sale, în termenul prevăzut la alin. (2).
(5) Actul prin care se comunică refuzul transmiterii informaţiilor, precum şi lipsa unui răspuns din partea Băncii Naţionale a României în termen de 3 luni de la primirea notificării din partea instituţiei de credit, pot fi contestate în condiţiile prevăzute în Capitolul IX din Titlul III, Partea I.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:Legea 227/2007 - pentru aprobarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului din 4 iulie 2007, Monitorul Oficial 480/2007;
← Art. 80 Înfiinţarea de sucursale şi prestarea de servicii... | Art. 82 Înfiinţarea de sucursale şi prestarea de servicii... → |
---|