Ioan Ceterchi
| Comentarii |
|
CETERCHI, Ioan
(16 decembrie 1926, Ferneziu, Satu Mare - 6 aprilie 1992, Bucureşti)
A urmat cursurile Liceului Coriolan Budiceanu, din Lugoj (1941-1945) şi ale Facultăţii de Drept din Cluj (1945-1949). A obţinut titlu de doctor în drept la Facultatea de Drept a Universităţii din Leningrad (1953).
A urmat etapele din ierarhia academică, în cadrul Facultăţii de Drept din Cluj, fiind preparator (1949-1953), lector şi conferenţiar (1953-1962), profesor universitar (1962-1967). Concomitent a îndeplinit funcţii de conducere; şef de catedră (1958-1962) şi decan al Facultăţii (1953-1955, 1957-1959). Ca recunoaştere a calităţilor sale de dascăl, Universitatea din Cluj îi conferă titlul de doctor docent (1968).
A tinut cursuri de asemenea la Universitatea din Bucureşti (1967-1990), unde a fost şef de catedră şi, pentru o scurtă perioadă, decan (1970-1971). A fost numit, prin Decret al Preşedintelui Republicii Franceze, Francois Mitterand, profesor invitat al Facultăţii de Drept, a Universităţii Paris I (1986).
Implicarea sa didactică a fost dublată de activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul Consiliului Legislativ, al cărui preşedinte a fost (1971 -1980). Aici a lucrat împreună cu profesorul Constantin Stătescu la Legea nr. 15/1977 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului, precum şi la studiul Legislaţia şi perfecţionarea relaţiilor sociale (1976).
A fost membru corespondent al Academiei Române (1974), secretar al Biroului economie, drept şi sociologie al Academiei, membru al Academiei Internaţionale de Drept Comparat din Paris (1982), membru fondator şi secretar general al Asociaţiei de Ştiinţe Politice (1981), precum şi membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Filosof ia Dreptului (1991).
Cariera sa a avut şi o dimensiune diplomatică, reputatul profesor fiind ambasador al României în Suedia şi în Norvegia (1984-1989).
Tema predilectă de cercetare, domeniu în care a efectuat şi conducerea de lucrări de doctorat este teoria generală a dreptului, asigurând o abordare sintetică şi analitică: Introducere în studiul dreptului (1962), Teoria generală a statului şi a dreptului (1967, 1975, 1983), Dreptul ca instrument de formare dezvoltare şi ocrotire a personalităţii umane (1973), Dreptul şi populaţia (1974), Dreptul românesc contemporan: Evoluţie şi perspective (1977), Drepturile omului în lumea contemporană: cooperarea internaţională (1980), Introducere în teoria generală a dreptului (1993,1996, 1998).
