Art. 6 Măsuri de salvgardare

CAPITOLUL III
Măsuri de salvgardare

Art. 6

(1) În situaţiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare deosebită exercită presiuni puternice asupra pieţei valutare şi provoacă perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, având ca efect, în special, variaţii semnificative ale lichidităţii interne şi dezechilibre semnificative ale balanţei de plăţi, Banca Naţională a României poate să ia măsuri de salvgardare privind operaţiunile valutare de capital prevăzute în anexa nr. 3.

(2) Banca Naţională a României va informa Comisia Europeană şi celelalte state membre asupra adoptării unor astfel de măsuri până cel târziu la data intrării în vigoare a acestora.

(3) Perioada de aplicare a măsurilor de salvgardare adoptate conform prevederilor prezentului articol nu poate depăşi, de regulă, 6 luni.

(4) Măsurile de salvgardare vor fi aplicate atât pentru rezidenţi, cât şi pentru nerezidenţi.

(5) În situaţiile prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României poate lua una sau mai multe dintre măsurile de salvgardare privind operaţiunile de capital, prevăzute în anexa nr. 4.

(6) Banca Naţională a României va proceda la modificarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de salvgardare luate în conformitate cu alin. (1), la solicitarea expresă a Comisiei Europene.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Măsuri de salvgardare