Art. 198 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri tehnico-administrative Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative

CAPITOLUL VII
Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative

SECŢIUNEA a 2-a
Măsuri tehnico-administrative
Art. 198

(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.

(2) Documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare reţinute în condiţiile alin. (1), împreună cu raportul de reţinere, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenţa vehiculelor.

(3) Certificatul de înregistrare sau plăcuţele cu numărul de înregistrare, eliberate de o autoritate a administraţiei publice locale, reţinute în condiţiile legii, se trimit împreună cu raportul de reţinere autorităţii care le-a eliberat.

(4) Raportul de reţinere, precum şi documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare, eliberate de o autoritate străină, reţinute în condiţiile legii, se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi remise autorităţilor emitente.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 198 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri tehnico-administrative Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative