Art. 213 Regulament aplicare OUG 195/2002 Sancţiuni contravenţionale complementare Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
Comentarii |
|
Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
SECŢIUNEA a 3-a
Sancţiuni contravenţionale complementare
Art. 213
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de către autoritatea competentă din România a săvârşit o faptă pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus, prin hotărâre, o astfel de măsură.
(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică pe teritoriul României numai dacă pentru fapta săvârşită legislaţia rutieră românească prevede o astfel de măsură.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de legislaţia rutieră românească pentru o faptă asemănătoare.
(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare, obligatoriu, perioada cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulaţie pe teritoriul statului care a emis o astfel de decizie.
← Art. 212 Regulament aplicare OUG 195/2002 Sancţiuni... | Art. 214 Regulament aplicare OUG 195/2002 Sancţiuni... → |
---|
Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:
Comentarii despre Art. 213 Regulament aplicare OUG 195/2002 Sancţiuni contravenţionale complementare Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative

