Art. 4 Avocatul Poporului Conducerea instituţiei
Comentarii |
|
Conducerea instituţiei
SECŢIUNEA 1
Avocatul Poporului
Art. 4
(1) Avocatul Poporului conduce instituţia, exercitându-şi autoritatea şi competenţa prevăzute de lege, având şi următoarele atribuţii:
a) prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora;
b) semnează rapoartele, punctele de vedere, obiecţiile şi excepţiile de neconstituţionalitate, recomandările, precum şi orice alte acte necesare bunei desfăşurări a activităţii instituţiei;
c) aprobă statul de funcţii şi fişa postului pentru personalul din instituţie;
d) aprobă organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul instituţiei;
e) numeşte, promovează, eliberează din funcţie personalul, potrivit dispoziţiilor legale;
f) aprobă trecerea personalului dintr-un departament în altul;
g) aprobă deplasările personalului în străinătate;
h) aprobă, îndrumă şi coordonează programul de pregătire şi formare profesională a personalului de specialitate;
i) împuterniceşte personalul de specialitate cu îndeplinirea unora dintre atribuţiile sale, potrivit legii;
j) aprobă planificarea şi efectuarea concediilor anuale de odihnă;
k) aprobă compensarea orelor prestate peste programul normal de lucru;
l) stabileşte şi aprobă programul de audienţe şi dispecerat;
m) exercită orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii.
(2) Avocatul Poporului poate delega exercitarea acestor atribuţii adjuncţilor săi sau unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei.
← Art. 3 Dispoziţii generale | Art. 5 Avocatul Poporului Conducerea instituţiei → |
---|