Art. 3 Dispoziţii comune Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii comune
Art. 3
(1) Procesul de autorizare a instituţiilor de credit de către Banca Naţională a României cuprinde două etape:
a) aprobarea constituirii instituţiei de credit;
b) autorizarea funcţionării instituţiei de credit.
(2) Aprobarea constituirii instituţiei de credit nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare, aceasta indicând doar permisiunea dată acţionarilor de a proceda la constituirea instituţiei de credit potrivit dispoziţiilor legale şi în conformitate cu modalităţile prevăzute în documentaţia prezentată.
(3) Apariţia unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a instituţiei de credit va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României în cea de-a doua etapă a procesului de autorizare, putând atrage revocarea hotărârii de aprobare a constituirii, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentului regulament.
(4) Autorizaţia de funcţionare a instituţiei de credit va fi însoţită de aprobările pentru persoanele desemnate în calitate de administrator, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului şi auditor financiar ai instituţiei de credit şi de confirmarea acţionarilor semnificativi ai acesteia.
← Art. 2 Domeniul de aplicare şi definiţii Dispoziţii generale | Art. 4 Dispoziţii comune Dispoziţii generale → |
---|