Art. 6 Performanţa financiară a debitorilor
| Comentarii |
|
Performanţa financiară a debitorilor
Art. 6
(1) Prin derogare de la prevederile art. 5, împrumutătorii încadrează instituţiile de credit direct în categoria A de performanţă financiară.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 5, împrumutătorii pot încadra debitorii care sunt entităţi prevăzute în anexa nr. 2, altele decât instituţiile de credit şi fondurile de garantare a creditelor (FGC) din România, direct în categoria A de performanţă financiară.
(3) Evaluarea performanţei financiare a unui debitor, persoană fizică, se realizează potrivit normelor interne ale împrumutătorilor, cu respectarea prevederilor art. 5.
(4) Evaluarea performanţei financiare a unui debitor, persoană juridică, se realizează potrivit normelor interne ale împrumutătorilor, cu respectarea prevederilor art. 5, pe bază de punctaj atribuit unor factori cantitativi şi calitativi. Factorii cantitativi se referă în principal la următorii indicatori, acolo unde aceştia pot fi determinaţi: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate şi risc, inclusiv riscul valutar. Factorii calitativi se referă cel puţin la aspecte legate de modul de administrare a entităţii analizate, de calitatea acţionariatului, de garanţiile primite (altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii faţă de debitor), de condiţiile de piaţă în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 5, indicatorii prevăzuţi la alineatul precedent se determină în principal pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare ale debitorului.
(6) În cazul în care împrumutătorii se găsesc în imposibilitatea de a evalua performanţa financiară a unui debitor, persoană juridică, aceasta se încadrează direct în categoria E.
(7) În situaţia în care expunerile faţă de un debitor din afara sectorului instituţiilor de credit, reprezentând credite din categoria activelor-problemă, au făcut în cursul perioadei de la ultima operaţiune de clasificare obiectul unor operaţiuni de înlocuire care au avut ca rezultat credite care în urma evaluării au rămas în continuare, după înlocuire, în categoria activelorproblemă, şi care au implicat diminuarea serviciului datoriei, împrumutătorii reevaluează, pentru scopurile următoarei operaţiuni de clasificare, performanţa financiară a debitorului, în condiţii mai stricte faţă de cele avute în vedere anterior acestor operaţiuni, prin revizuirea corespunzătoare a factorilor cantitativi şi/sau calitativi.
| ← Art. 5 Performanţa financiară a debitorilor | Art. 7 Diminuarea expunerilor pe baza garanţiilor → |
|---|








