Art. 211 Notificarea externalizării Condiţii de externalizare a activităţilor instituţiei de credit

CAPITOLUL V
Condiţii de externalizare a activităţilor instituţiei de credit

SECŢIUNEA a 3-a
Notificarea externalizării

Art. 211

(1) Externalizarea activităţilor semnificative ale unei instituţii de credit este supusă notificării prealabile a Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere.

(2) Notificarea va fi efectuată cu două luni anterior datei la care se preconizează încheierea contractului de externalizare, astfel încât Banca Naţională a României să poată evalua în ce măsură sunt respectate cerinţele de natură prudenţială şi, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare.

(3) Notificarea va fi însoţită de următoarele documente şi informaţii:

a) hotărârea organului competent privind aprobarea externalizării activităţilor respective, cu prezentarea considerentelor pentru care aceste activităţi au fost calificate ca fiind semnificative;

b) o descriere a activităţilor externalizate;

c) fundamentarea oportunităţii externalizării activităţilor în cauză, inclusiv din perspectiva riscurilor implicate de externalizare;

d) o prezentare a furnizorului extern, care să cuprindă cel puţin informaţii privind: denumirea şi sfera de activitate, piaţa de operare şi poziţia de piaţă a acestuia, jurisdicţia aplicabilă, acţionariatul şi, dacă este cazul, indicarea apartenenţei furnizorului extern la grupul din care face parte instituţia de credit şi precizarea includerii sau nu a acestuia în supravegherea consolidată la nivel de grup;

e) proiectul contractului de externalizare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 211 Notificarea externalizării Condiţii de externalizare a activităţilor instituţiei de credit