Art. 70 Dispoziţii generale privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

CAPITOLUL III
Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

Art. 70

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să ia în considerare planurile strategice ale instituţiei de credit şi legătura acestora cu factorii macroeconomici.

(2) În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să dezvolte o strategie de menţinere a nivelurilor de capital, care să ia în considerare factori precum: previziunile cu privire la ritmul de creştere a creditului, sursele şi utilizările de fonduri viitoare, politica de dividende şi orice variaţie în cadrul unui ciclu economic a necesarului de fonduri proprii reglementat potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006, aprobat prin Ordinul preşedintelui Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006.

(3) Instituţiile de credit trebuie să dispună de un plan explicit privind capitalul, aprobat de către structura de conducere, care să cuprindă cel puţin următoarele:

a) obiectivele instituţiei de credit şi orizontul de timp necesar pentru atingerea obiectivelor respective;

b) o descriere generală a procesului de planificare a capitalului şi a responsabilităţilor aferente acestuia;

c) modul în care instituţia de credit se va conforma în viitor cu cerinţele de capital;

d) orice limite relevante legate de capital;

e) un plan general pentru situaţii neprevăzute pentru tratamentul divergenţelor şi al evenimentelor neaşteptate, cum ar fi posibilitatea majorării capitalului, restrângerea activităţii sau utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului.

(31) În cadrul planului privind capitalul, instituţiile de credit îşi stabilesc ca obiectiv un nivel intern al cerinţei de capital având în vedere profilul de risc, mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea, calitatea proceselor de control intern şi de administrare a riscurilor, planurile strategice, calitatea capitalului intern disponibil etc.

(4) Instituţiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care să ia în considerare elemente precum riscurile specifice jurisdicţiei în care acestea îşi desfăşoară activitatea şi stadiul în care se află ciclul economic.

(41) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze rezultatele simulărilor de criză atât în procesul de planificare a capitalului intern disponibil, cât şi în determinarea cerinţelor interne de capital adecvate profilului de risc.

(5) Instituţiile de credit trebuie să analizeze impactul pe care noul cadru de reglementare, comportamentul competitorilor sau alţi factori îl pot avea asupra performanţei lor, pentru a determina acele modificări ale mediului în care îşi desfăşoară activitatea pe care ar putea să le susţină.

Regulament BNR 18 2009 actualizat prin:

Regulament BNR 25/2010 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora din 10 decembrie 2010, Monitorul Oficial 856/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 70 Dispoziţii generale privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri