Art. 81 Dispoziţii generale privind administrarea riscurilor Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri
Comentarii |
|
Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii generale privind administrarea riscurilor
Art. 81
(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de politici şi procese de administrare a riscurilor pentru a identifica, evalua, monitoriza şi controla sau diminua riscurile semnificative, inclusiv cele aferente tranzacţiilor evidenţiate în afara bilanţului, care ar putea să afecteze în mod negativ atingerea obiectivelor instituţiei de credit.
(2) În sensul alin. (1), politicile instituţiilor de credit trebuie să corespundă strategiilor generale, să fie corelate cu nivelul fondurilor proprii ale instituţiilor de credit şi cu experienţa acestora în administrarea riscurilor, precum şi cu disponibilitatea de expunere la risc stabilită de structura de conducere.
(3) Politicile de administrare a riscurilor ale instituţiilor de credit trebuie să fie formulate pe baza unei evaluări cuprinzătoare a activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor, iar riscurile trebuie să fie evaluate nu doar de la bază la vârf - bottom up, ci şi între liniile de activitate.
(4) În sensul alin. (1), procesele de administrare a riscurilor trebuie să fie adaptate dimensiunii şi naturii activităţilor instituţiilor de credit şi trebuie să fie periodic ajustate în funcţie de modificarea profilului de risc al acestora şi de evoluţiile externe de pe piaţă.
(5) Casa centrală a cooperativelor de credit asigură că politicile şi obiectivele strategice ale fiecărei cooperative de credit afiliate sunt conforme cu cele ale casei centrale şi cu apetitul la risc şi obiectivele generale stabilite de casa centrală. În acest sens, casa centrală a cooperativelor de credit defineşte politicile şi principiile pentru evaluarea şi măsurarea riscurilor şi stabileşte procedurile de control al riscurilor la nivelul reţelei cooperatiste şi pentru fiecare cooperativă de credit afiliată.
Regulament BNR 18 2009 actualizat prin:Regulament BNR 25/2010 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora din 10 decembrie 2010, Monitorul Oficial 856/2010;
← Art. 80 Dispoziţii generale privind administrarea riscurilor... | Art. 82 Dispoziţii generale privind administrarea riscurilor... → |
---|