Art. 63 Modificări supuse notificării Modificări în situaţia instituţiilor emitente de monedă electronică
Comentarii |
|
Modificări în situaţia instituţiilor emitente de monedă electronică
SECŢIUNEA a 2-a
Modificări supuse notificării
Art. 63
(1) Instituţia emitentă de monedă electronică notifică modificările în situaţia agenţilor înregistraţi în registrul ţinut de Banca Naţională a României, privitoare la:
a) denumire şi sediul social ori, după caz, nume şi adresă;
b) prestarea de noi servicii de plată prin intermediul respectivului agent.
(2) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (1) lit. a), instituţia emitentă de monedă electronică trebuie să transmită o copie certificată de oficiul registrului comerţului de pe înregistrările efectuate referitoare la menţiunea respectivă sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din ţara-gazdă ori, după caz, o copie a documentului de identitate a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate.
(3) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (1) lit. b), instituţia emitentă de monedă electronică trebuie să transmită o descriere a noilor servicii de plată şi a mecanismelor de control intern instituite de solicitant pentru a se conforma obligaţiilor legale în materie de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. În situaţia în care această modificare nu are impact asupra mecanismelor de control intern notificate deja Băncii Naţionale a României, documentul trebuie înlocuit cu o declaraţie din care să rezulte acest fapt.
← Art. 62 Modificări supuse notificării Modificări în... | Art. 64 Modificări supuse notificării Modificări în... → |
---|