Art. 22 Desfăşurarea concursului

CAPITOLUL III
Desfăşurarea concursului

Art. 22

(1) Pe măsură ce îşi încheie lucrările candidaţii le predau supraveghetorilor.

(2) La expirarea timpului acordat candidaţii predau lucrările în faza în care se află, sub semnătură, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Ultimii 3 candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

(3) Toţi candidaţii semnează, în momentul predării lucrărilor, în procesele-verbale de predare-primire a acestora.

(4) Pentru fiecare sală se întocmeşte un proces-verbal.

(5) Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează de comisia de organizare a concursului alături de celelalte documente de concurs.

(6) Supraveghetorii predau lucrările scrise, sub semnătură, reprezentantului comisiei de organizare a concursului.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 221

Rezultatele se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii şi se transmit în vederea afişării la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 222

(1) Candidaţii pot contesta notele obţinute la proba scrisă tip grilă.

(2) Contestaţiile se depun, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii ori se trimit, în acelaşi termen, prin fax, Institutului Naţional al Magistraturii.

(3) În vederea soluţionării contestaţiilor, lucrările scrise se renumerotează şi se sigilează, fiind înscrise într-un borderou separat.

(4) Lucrările se predau comisiei de soluţionare a contestaţiilor, însoţite de un borderou de predare-primire în care se menţionează numărul de ordine al lucrărilor.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 223

Nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor este definitivă şi nu poate fi mai mică decât nota contestată.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 224

(1) În urma soluţionării contestaţiilor, comisia de organizare a concursului întocmeşte listele finale.

(2) Rezultatele finale ale concursului se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii şi se transmit în vederea afişării la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 225

(1) Pentru a fi declarat admis la concurs candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 7.

(2) La medii egale departajarea candidaţilor se face în funcţie de vechimea în activitatea juridică. În situaţia în care există posturi vacante de judecători şi procurori, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate suplimenta numărul de posturi scoase la concurs, astfel încât să poată fi repartizaţi toţi candidaţii care au obţinut medii egale cu cea a ultimului candidat declarat admis.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 226

(1) Candidaţii admişi la proba scrisă vor fi verificaţi sub aspectul bunei reputaţii de către inspectori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi programaţi pentru a se prezenta la vizita medicală.

(2) Candidaţii inapţi pentru exercitarea funcţiei, din punct de vedere medical, precum şi cei care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 229/2011 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 din 14 aprilie 2011, M. Of. 344/2011;

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;


Art. 227

Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) şi la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 de către candidaţii declaraţi admişi la concurs.

Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:

Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 22 Desfăşurarea concursului