Art. 28 Procedura de numire în funcţia de judecător sau de procuror, fără concurs

CAPITOLUL V
Procedura de numire în funcţia de judecător sau de procuror, fără concurs

Art. 28

(1) După verificarea condiţiei bunei reputaţii, Inspecţia judiciară înaintează Direcţiei resurse umane şi organizare procesele-verbale din care rezultă îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii.

(2) Candidaţii care se bucură de o bună reputaţie vor fi programaţi pentru a se prezenta la testarea psihologică şi la vizita medicală. Rezultatul testării psihologice şi al vizitei medicale se transmite Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii întocmeşte, în termen de 30 de zile de la primirea înscrisurilor prevăzute la alin. (1) şi (2), propunerile pentru numirea în posturile de judecător şi de procuror şi le înaintează secţiei corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

(4) Propunerile se întocmesc cu respectarea următoarelor criterii:

- vechimea în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau în activitatea de avocat;

- vechimea în alte funcţii ori activităţi prevăzute la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, ca fiind vechime în magistratură;

- calificativul acordat cu ocazia ultimei evaluări a activităţii judecătorului, procurorului sau magistratului-asistent, precum şi aprecieri asupra activităţii desfăşurate ca avocat, eliberate de secretarul Comisiei permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România;

- deţinerea unor titluri ştiinţifice în domeniul juridic sau, după caz, participarea ori desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice în acest domeniu;

- absolvirea unor cursuri de specializare;

- alte aspecte relevante.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Procedura de numire în funcţia de judecător sau de procuror, fără concurs