Art. 9 Organizarea concursului
Comentarii |
|
Organizarea concursului
Art. 9
(1) Elaborarea subiectelor de concurs şi a baremelor de evaluare şi notare se realizează de comisia de elaborare a subiectelor. Soluţionarea contestaţiilor la baremele de evaluare şi notare şi la punctajul stabilit prin procesare electronică se realizează de comisia de contestaţii.
(2) Comisiile indicate la alin. (1) sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, şi sunt conduse de câte un preşedinte. Preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor veghează la respectarea regulilor de elaborare a subiectelor, stabileşte timpul de concurs şi coordonează activitatea comisiei.
(3) Abrogat.
(4) Desemnarea membrilor acestor comisii se face pe baza consimţământului scris, exprimat anterior.
(5) Componenţa nominală a acestor comisii se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile legii şi ale prezentului regulament. Membrii comisiilor vor fi numiţi, de regulă, dintre persoanele care au fost înscrise în baza de date a Institutului Naţional al Magistraturii şi a Consiliului Superior al Magistraturii şi care au urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii privind metodele şi tehnicile de evaluare.
(6) Membrii comisiilor de elaborare a subiectelor şi de contestaţii vor semna contracte de participare în comisii cu privire la respectarea atribuţiilor ce le revin potrivit dispoziţiilor prezentului regulament şi cu privire la modalităţile de plată.
(7) Declaraţiile şi contractele de participare în comisii vor fi centralizate de comisia de organizare a concursului şi se păstrează alături de celelalte documente de concurs.
(8) În comisiile prevăzute la alin. (1) vor fi numiţi şi membri supleanţi care vor înlocui de drept, în ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea de numire a comisiilor de concurs, pe acei membri ai comisiei care, din motive întemeiate, nu îşi pot exercita atribuţiile. Înlocuirea se dispune de preşedintele comisiei din care face parte membrul înlocuit.
Regulament INM, concurs magistratură actualizat prin:Hotărâre nr. 123/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs din 7 februarie 2008, M. Of. 128/2008;
← Art. 8 Organizarea concursului | Art. 10 Organizarea concursului → |
---|