Art. 105 Activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor

CAPITOLUL III
Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor

SECŢIUNEA a IV-a
Activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor

Art. 105

(1) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau de recurs ori pe ultima încheiere. Transcrierea minutei, integral sau în extras, în condica şedinţelor de judecată pe suport hârtie se face de preşedintele completului ori de un alt judecător, membru al acestuia, iar în sistem informatizat, de către grefierul de şedinţă. Procurorilor li se asigură accesul la dosarul de minute al instanţei şi li se eliberează, la solicitare, copii ale minutelor pronunţate în cauze penale, în vederea exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

(2) Dacă nu există suficient spaţiu sau sunt utilizate formulare tipizate ori tehnica de calcul, atunci minută se va scrie pe o foaie sau, după caz, pe foi separate, numerotate.

(3) Apelurile şi recursurile declarate oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea vor fi consemnate într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului şi de grefierul de şedinţă.

(4) Numerele de hotărâre se dau în ordinea înscrierii lor în condica de şedinţă, separat pe materii.

(5) La curţile de apel şi tribunale hotărârile pronunţate în primă instanţă, în apel şi în recurs primesc număr separat.

Regulamentul de ordine interioară a instanelor judecătoreti actualizat prin:

Hotărâre nr. 711/2013 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 27 iunie 2013, Monitorul Oficial 468/2013;

Hotărâre nr. 48/2013 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 96/2013;

Hotărâre nr. 352/2006 - pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 10 mai 2006, Monitorul Oficial 491/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 105 Activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor