Art. 150 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ
Comentarii |
|
Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ
SECŢIUNEA a III-a
Răspunderea personalului auxiliar de specialitate
Art. 150
(1) În cazul în care există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, preşedintele instanţei, competent să aplice sancţiunea, va dispune efectuarea cercetării prealabile.
(2) Cercetarea prealabilă este obligatorie în toate cazurile, se efectuează de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei şi se finalizează printr-un act de constatare.
(3) În vederea efectuării cercetării prealabile se va dispune citarea persoanei în cauză, ascultarea acesteia şi verificarea apărărilor formulate. Refuzul persoanei cercetate de a se prezenta la cercetări sau de a face declaraţii se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.
(4) Pe perioada cercetării, preşedintele curţii de apel poate dispune, în raport cu gravitatea faptei, suspendarea din funcţie a persoanei în cauză. Măsura suspendării din funcţie poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa competentă.
← Art. 149 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate... | Art. 151 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate... → |
---|