Art. 156 Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului auxiliar de specialitate

CAPITOLUL IV
Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ

SECŢIUNEA a IV-a
Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ

Art. 156

(1) Personalului angajat în baza unui contract individual de muncă îi sunt aplicabile dispoziţiile din legislaţia muncii în ceea ce priveşte încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă.

(2) Răspunderea disciplinară a personalului prevăzut la alin. (1) este angajată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.

(3) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi constă într-o acţiune sau inacţiune, săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

(4) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;

b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare;

c) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;

d) reducerea salariului de bază pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 156 Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ Numirea, promovarea, eliberarea din funcţie şi răspunderea juridică a personalului auxiliar de specialitate