Art. 170 Moţiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaţilor, petiţii şi declaraţii publice

CAPITOLUL III
Moţiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaţilor, petiţii şi declaraţii publice

Art. 170

(1) Răspunsurile la întrebările scrise se transmit deputatului în cel mult 15 zile. Atât întrebările scrise, cât şi răspunsurile aferente se publică pe site-ul Camerei.

(2) Întrebările la care se solicită un răspuns oral de la tribuna Camerei Deputaţilor se înscriu pe ordinea de zi a şedinţei în succesiunea primirii răspunsurilor, dar nu mai târziu de 15 zile de la data înregistrării acestora.

(3) Răspunsurile la întrebările prevăzute la alin. (2) se dau în cele 30 de minute care urmează timpului afectat întrebărilor orale. Un răspuns nu poate depăşi 3 minute. Dacă răspunsul la o întrebare dă naştere unei replici a celui care a adresat întrebarea, timpul pentru replică este de cel mult 3 minute.

(4) Răspunsurile în scris la întrebările scrise se predau, de către reprezentantul autorităţii care le-a formulat, secretarului desemnat al Camerei Deputaţilor să răspundă de problema întrebărilor şi interpelărilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 170 Moţiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaţilor, petiţii şi declaraţii publice