Art. 20 Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent
Comentarii |
|
SECŢIUNEA a 3-a
Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent
Art. 20
(1) După constituirea legală a Camerei Deputaţilor se aleg preşedintele Camerei Deputaţilor şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent al acesteia.
(2) Preşedintele Camerei Deputaţilor face parte din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi este preşedintele acestuia. Din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor mai fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.
(3) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. În cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi având un număr de minimum 10 deputaţi, componenţa Biroului permanent se renegociază conform noii configuraţii politice a Camerei Deputaţilor, începând cu următoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent.
(4) Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat.
Regulament Camera Deputaţilor actualizat prin:Hotărâre nr. 27/2010 - privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2010, Monitorul Oficial 679/2010;
← Art. 19 Grupurile parlamentare | Art. 21 Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a... → |
---|