Art. 34 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare




SECŢIUNEA a 4-a
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare

Art. 34

(1) Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de Biroul permanent sau încredinţate de preşedintele Camerei Deputaţilor.

(2) Vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

(3) În perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor se exercită de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedintele Camerei Deputaţilor.

(4) Fiecare vicepreşedinte coordonează şi activitatea unor comisii permanente stabilite de Biroul permanent, prin hotărâre a acestuia.

(5) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (4), vicepreşedintele coordonator poate participa la lucrările comisiilor, fără drept de vot, prezentând informări Biroului permanent.

Regulament Camera Deputaţilor actualizat prin:

Hotărâre nr. 24/2010 - privind modificarea art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2010, Monitorul Oficial 647/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 34 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare