Art. 46 Comisiile Camerei Deputaţilor




SECŢIUNEA a 5-a
Comisiile Camerei Deputaţilor

Art. 46

Biroul fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor:

a) propune ordinea de zi a şedinţelor, prezentând comisiei lista cuprinzând toate iniţiativele legislative şi celelalte probleme de competenţa acesteia;

b) propune proiectul regulamentului de funcţionare a comisiei şi orice modificare a acestuia;

c) propune sarcinile ce revin deputaţilor din comisie;

d) adoptă hotărâri în chestiuni care interesează bunul mers al activităţii comisiei, stabileşte atribuţiile personalului tehnic de specialitate al comisiei şi controlează îndeplinirea acestora;

e) constituie, cu aprobarea comisiei, dacă este necesar, subcomisii, desemnându-le misiunea, componenţa şi conducerea;

f) invită să ia parte la lucrările comisiei reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţiilor patronale, profesionale sau sindicale, ai administraţiei publice centrale ori locale, precum şi ai altor persoane juridice, precum şi persoane fizice, la solicitarea membrilor comisiei, a Guvernului şi a persoanelor interesate;

g) organizează, la propunerea membrilor comisiei, şedinţe de consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţiilor patronale şi profesionale, ai sindicatelor, ai administraţiei publice centrale sau/şi locale;

h) aprobă prezenţa persoanelor interesate să ia parte la lucrările comisiei în condiţiile prevăzute la art. 140 alin. (1) teza a II-a.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 46 Comisiile Camerei Deputaţilor