Art. 59 Comisiile Camerei Deputaţilor
Comentarii |
|
SECŢIUNEA a 5-a
Comisiile Camerei Deputaţilor
Art. 59
Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Denumirile şi domeniile de activitate ale comisiilor permanente sunt următoarele:
1. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - restructurarea economiei la nivel macroeconomic şi la nivel sectorial; programe de reconstrucţie şi dezvoltare; prognoză economică; mijloace şi instituţii specifice ale economiei de piaţă; problemele preţurilor şi concurenţei; libera iniţiativă; privatizarea; activitatea economică a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a societăţilor de investiţii financiare, a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital integral de stat sau mixt; importul şi exportul de capital;
- alte probleme privind strategia dezvoltării economice şi politica reformei.
2. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
- bugetul de stat şi execuţia bugetară; bugetul asigurărilor sociale de stat şi execuţia acestuia; politica financiară; sistemul de impozite şi taxe, asigurări şi reasigurări; echilibrul monetar, circulaţia bănească, credite şi sisteme de credite, dobânzi, scont; bursa de valori şi efecte; împrumuturi externe ale statului sau garantate de stat; investiţii realizate din credite bugetare.
3. Comisia pentru industrii şi servicii
- industria şi ramurile ei; transporturi, comerţ (interior şi exterior), turism; protecţia consumatorilor; strategii de dezvoltare a industriilor şi a serviciilor; asigurarea resurselor de materii prime şi energie pentru economia naţională; dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în industrie şi în servicii; probleme specifice ale privatizării în industrie şi servicii, ale dezvoltării sectorului privat în aceste ramuri; bursele de mărfuri industriale şi servicii; strategii de investiţii; calitatea produselor industriale şi a serviciilor; standarde şi mărci; protecţia investiţiilor şi a mărcilor; progresul tehnic şi dezvoltarea tehnologică; eficienţa şi capacitatea concurenţială a produselor şi serviciilor pe piaţa internă şi externă.
4. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
- programe în domeniul agriculturii, horticulturii, zootehniei, pisciculturii, silviculturii, fondului cinegetic; probleme specifice ale privatizării în agricultură; libera iniţiativă, forme de proprietate, de asociere, creditare, arendare; gospodărirea fondului funciar; activitatea societăţilor şi regiilor cu capital de stat sau mixt din agricultură, silvicultură şi alimentaţie; servicii pentru agricultură, îmbunătăţiri funciare, industrie alimentară şi silvicultură.
5. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- drepturile omului şi ale cetăţeanului; problemele minorităţilor; libertatea de conştiinţă; problemele cultelor religioase; libertatea de exprimare prin alte mijloace decât prin cele de informare în masă.
6. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
- autonomia locală; reforme administrative; organizarea administrativ-teritorială; statutul funcţionarului public; sisteme urbane; reţele urbane şi rurale; finanţele publice locale; sisteme ecologice şi echilibru ecologic; calitatea aerului, apei, solului; protecţia florei, faunei şi aşezărilor umane; recuperarea zonelor deteriorate; tehnologii pentru controlul şi eliminarea emisiilor poluante; gospodărirea apelor; amenajarea teritoriului; construcţii.
7. Comisia pentru muncă şi protecţie socială
- raporturile individuale de muncă (contractul individual de muncă, timpul de lucru, concediile, protecţia muncii, sistemul de salarizare, jurisdicţia muncii, statutul juridic al femeii salariate); raporturile colective de muncă (negocierea colectivă, contractul colectiv de muncă, jurisdicţia conflictelor colective de muncă); statutul juridic al sindicatelor şi al organizaţiilor patronale; sistemul asigurărilor sociale (pensii, indemnizaţii, ajutor de şomaj, alocaţie de stat); asistenţa socială (ajutoare materiale, gratuităţi); ajutoare materiale pentru persoane defavorizate: bătrâni, persoane cu handicap, minori şi altele; problematica ocupării forţei de muncă.
8. Comisia pentru sănătate şi familie
- ocrotirea sănătăţii populaţiei; asistenţă sanitară; forme de organizare a reţelei sanitare; problemele sociale ale familiei, mamei şi copilului, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi; probleme demografice.
9. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
- învăţământul de toate formele şi gradele; cercetarea ştiinţifică; activitatea sportivă; problemele tineretului; protecţia proprietăţii intelectuale.
10. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- instituţii de artă şi cultură; protecţia patrimoniului cultural naţional; activitatea presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
11. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
- constituţionalitatea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative; reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu caracter precumpănitor juridic; probleme de disciplină parlamentară, incompatibilităţi şi imunităţi.
12. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- probleme privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională.
13. Comisia pentru politică externă
- probleme şi programe de politică externă a României; dialogul bilateral cu comisiile similare ale parlamentelor altor state şi ale organismelor parlamentare internaţionale; avizarea tratatelor, convenţiilor şi altor instrumente internaţionale la care aderă România; audierea persoanelor propuse să fie numite în funcţia de ambasador al României în străinătate, în urma căreia dă un aviz consultativ.
14. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
- examinarea petiţiilor primite şi cercetarea abuzurilor semnalate prin aceste petiţii; efectuarea unei anchete asupra abuzurilor sesizate în cazurile în care Camera Deputaţilor dispune aceasta ca urmare a prezentării, potrivit regulamentuui, a unei cereri în faţa plenului Camerei Deputaţilor.
15. Comisia pentru regulament
- interpretarea regulamentului, monitorizarea şi analiza intervenţiilor referitoare la procedură formulate în plenul Camerei Deputaţilor şi elaborarea propunerilor de amendare a regulamentului la începutul sesiunilor ordinare, când este cazul; evidenţa şi regularitatea cutumelor parlamentare; studierea şi informarea operativă a Camerei şi a Biroului permanent despre procedurile parlamentare din alte state sau din adunări parlamentare paneuropene; elaborarea şi prezentarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor a propunerilor de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor; analizarea sesizărilor trimise de Cameră, de Biroul permanent sau de preşedintele Camerei cu privire la procedurile şi prevederile regulamentului şi prezentarea punctului de vedere în Camera Deputaţilor; avizarea regulamentelor comisiilor permanente.
16. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
- tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, tehnologii avansate specifice domeniului, alinierea la reglementările, respectiv la standardele internaţionale, şi proprietatea intelectuală în domeniu.
17. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
- eliminarea oricăror forme de discriminare după criteriul de sex şi îmbunătăţirea condiţiei femeii în societate;
- integrarea principiului egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi în iniţiativele legislative, în politicile şi programele ce interesează atât femeile, cât şi bărbaţii;
- urmărirea aplicării prevederilor referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament pentru femei şi bărbaţi din documentele internaţionale ratificate de România.
18. Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
- problemele legate de promovarea, păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din afara graniţelor ţării;
- probleme privind strategia dezvoltării relaţiilor dintre instituţiile statului român şi comunităţile de români din afara graniţelor ţării;
- dialogul bilateral cu comisiile similare ale parlamentelor altor state şi ale organismelor parlamentare internaţionale;
- audierea persoanelor propuse să fie numite în funcţii de conducere în instituţiile care se ocupă de românii din străinătate, în urma căreia dă un aviz consultativ.
19. Comisia pentru afaceri europene
- contribuie la formarea poziţiei naţionale pentru adoptarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene, cu participarea Camerei Deputaţilor;
- examinează documentele de consultare, proiectele actelor legislative europene şi alte documente provenite de la instituţiile Uniunii Europene şi integrează punctele de vedere exprimate de celelalte comisii permanente în avize motivate şi opinii;
- analizează principalele strategii şi politici ale Uniunii Europene, modul în care România îndeplineşte prevederile tratatelor Uniunii Europene şi modul în care sunt integrate în dreptul intern actele legislative europene;
- asigură exercitarea controlului parlamentar în domeniul afacerilor europene;
- reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile cu Uniunea Europeană, în condiţiile legii şi ale regulamentelor parlamentare.
Regulament Camera Deputaţilor actualizat prin:Hotărâre nr. 7/2011 - privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2011, Monitorul Oficial 262/2011;
Hotărâre nr. 17/2010 - privind completarea art. 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2010, Monitorul Oficial 438/2010;
← Art. 58 Comisiile Camerei Deputaţilor | Art. 60 Comisiile Camerei Deputaţilor → |
---|