Art. 97 Procedura legislativă Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor

CAPITOLUL II
Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor

SECŢIUNEA a 3-a
Procedura legislativă

Art. 97

(1) După examinarea şi dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanentă sau comisiile permanente sesizate în fond întocmesc, în termenul stabilit, un raport.

(2) Raportul comisiei sesizate în fond va propune adoptarea, adoptarea cu modificări ori respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative şi va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse, cu menţionarea autorilor acestora, avizele celorlalte comisii, referiri la modul cum s-au soluţionat propunerile cuprinse în avizul Consiliului Legislativ, referiri cu privire la punctul de vedere al Guvernului, dacă există implicaţii financiare asupra bugetului de stat sau asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, alte avize, dacă este cazul, precizări cu privire la articolele care intră în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar în situaţia proiectelor de legi privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

(3) Raportul se transmite Biroului permanent, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia Guvernului, deputaţilor şi iniţiatorilor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 69 alin. (2).

(4) În situaţia prevăzută la art. 104 alin. (3) comisia va întocmi un raport care va cuprinde propunerea de adoptare ori adoptare cu modificări a proiectului sau a propunerii legislative.

Regulament Camera Deputaţilor actualizat prin:

Rectificare Monitorul Oficial 54/2006 din 20 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 54/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 97 Procedura legislativă Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor