Abuz de drept. Sanctionarea reclamantului pentru introducerea cu rea-credinta a unor cereri vadit netemeinice. Posibilitatea de a stabili si aplica sanctiunea constând într-un avertisment. Abuzuri
Comentarii |
|
Judecatoria constata ca reclamantul nu numai ca a investit în mod repetat instanta cu pretinse încalcari de drepturi petrecute în anul 2010, dar si ca finalitatea urmarita de reclamant nu este aceea de a obtine încetarea încalcarii dreptului sau repararea prejudiciului produs, ci obligarea pârâtului de a suporta o încalcare a intimitatii proprii, primirea unui sarut, caruia i se adauga supunerea acestuia la un supliciu public, prezenta a cel putin 20 de persoane în fata judecatorului, reclamantul definindu-si cererea ca fiind una care îmbraca forma razbunarii sale.
(Judecatoria Lipova, Dosar nr 934/250/2012, Sentinta civila nr 856/1 octombrie 2012)
1. Judecatoria constata ca prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr 934 în data de 10 iulie 2012, scutita de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art 15 lit f1 din Legea nr 146/1997, constituind prezentul dosar civil, reclamantul T.G., domiciliat în C, nr, Judetul Arad în contradictoriu cu pârâtul I.S., domiciliat în C, nr, Judetul Arad învedereaza instantei de judecata ca are pretentii de formulat în legatura cu faptele pârâtului constând în:
+ violarea domiciliul în lipsa sa, când a intrat la el în casa
+ furtul a 217 lei
+ otravirea apei de baut, a uleiului de gatit si a mâncarii
+ ruperea fotografiilor cu amantele reclamantului, M. si D., îndoind fotografia din liceu a reclamantului, respectiv taind si îndoind fotografia cu mama reclamantului
+ distrugerea mobilierului, taierea hainele noi si patarea lor cu cerneala
+ despicarea cu securea a grinzilor din podul casei
+ distrugerea fatadei casei
+ distrugerea masinii de scris.
1.1. De asemenea, reclamantul reclama ca zilnic pârâtul trimite oameni în secret ca sa-l urmareasca pe reclamant pentru a vedea daca acesta este plecat de acasa. Solicita sa se ia interogatoriul pârâtului.
1.2. Solicita ca pârâtul sa fie obligat în sedinta publica sa primeasca sarutarea reclamantului, pe fata.
1.3. Reclamantul si-a precizat actiunea depunând înscrisul de la fila 9 dosar prin care arata ca pretentiile sale sunt de ordin moral reprezentând obligatia de a face, aceea de a primi sarutul reclamantului pe obraz, drept razbunare, în fata completului de judecata si a unui public de cel putin 20 de persoane.
2. Pârâtul nu s-a prezentat la judecata si nu a depus întâmpinare, desi a fost legal citat, primind sub semnatura citatia.
3. Din informarea administrativa interna furnizata, documentatie aflata la filele 11-15 dosar, Judecatoria retine ca reclamantul a sesizat aceleasi fapte prin actiuni care au dus la constituirea pe rolul Judecatoriei Lipova a dosarelor civile nr 1.107/2010, nr 521/2011, nr 51/2012 si nr 600/2012 solutiile fiind, în aceeasi ordine, de renuntare la judecata, perimare, anulare pentru netimbrare, supendare în temeiul art 242 alin 1 pct 2 C pr civ.
4. Retine, în continuare, ca reclamantul, prin declaratia de la fila 10 dosar, îsi asuma continutul actiunilor formulate, îsi asuma ca faptele sesizate au avut loc în anul 2010, mentionând ca l-a iertat pe pârât, dar nu si pentru fapta de a fi otravit din nou apa în luna mai 2012 atunci când i-au murit reclamantului 20 de pui care bausera apa otravita.
5. În baza celor retinute, examinând cu prioritate în baza art 137 alin 1 C pr civ exceptia abuzului de drept, în temeiul art 1081 alin 1, pct 1, lit a) raportat la art 723 combinat cu art 129 alin 1 C pr civ, cu trimitere la dispozitiile contraventionale de drept comun prevazute de art 7 din OG nr 2/2001, Judecatoria va admite exceptia, va respinge actiunea si va sanctiona pe reclamant aplicându-i un avertisment, cu motivarea care urmeaza.
5.1. Judecatoria învedereaza partilor continutul art 723 alin 1 C pr civ: „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului în vederea caruia au fost recunoscute de lege”, norma juridica prin care se impun partilor, în actiunile si apararile formulate, sa fie de buna-credinta si sa caute sa obtina în proces un rezultat recunoscut de lege. La originea exercitarii actiunii civile de catre reclamant sau a formularii unei cereri în aparare de catre pârât se afla interesul legitim de a proteja un drept recunoscut de lege.
5.2. Or, Judecatoria constata ca reclamantul nu numai ca a investit în mod repetat instanta cu pretinse încalcari de drepturi petrecute în anul 2010, dar si ca finalitatea urmarita de reclamant nu este aceea de a obtine încetarea încalcarii dreptului sau repararea prejudiciului produs, ci obligarea pârâtului de a suporta o încalcare a intimitatii proprii, primirea unui sarut, caruia i se adauga supunerea acestuia la un supliciu public, prezenta a cel putin 20 de persoane în fata judecatorului, reclamantul definindu-si cererea ca fiind una care îmbraca forma razbunarii sale.
5.3. În justitie, judecatorul cauta sa faca dreptate partii prejudiciate, o dreptate caracterizata de elementele verificabile ale rationalitatii, iar dreptatea facuta sa contribuie la întarirea încrederii comunitatii în actul de justitie. Prin initiativa judiciara a reclamantului, finalitatea procesului a fost mutata din sfera legalitatii înfaptuirii justitiei, în zona arbitrara a satisfacerii unui orgoliu privind razbunarea personala în forme de neprevazute de lege.
5.4. Judecatoria va alege sa sanctioneze reclamantul prin aplicarea unui Avertisment necesar sa-i atraga atentia asupra evaluarii cu deplina responsabilitate a situatiilor conflictuale în care se afla, astfel încât sa deduca judecatii numai acele fapte care exista cu adevarat si îi produc prejudicii reale, în caz contrar, prin investirea abuziva a instantei în mod repetat cu actiuni vadit netemeinice, sanctiunea care i se aplica urmând a fi severa.
6. Va consemna ca nu sunt cerute cheltuieli de judecata.
NOTA. Solutia a devenit irevocabila prin nerecurare
← Revizuire. Sentinta pronuntata în solutionarea cererii în... | Legea nr. 10/2001. Retrocedare construcţie. Despăgubiri,... → |
---|