Acordarea diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 349/2004 personalului didactic cu funcţii de conducere
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1875 din data de 26.09.2013
Conform adeverinței emise de pârâtă, reclamantul a îndeplinit funcția de director adjunct al acestei instituții de învățământ în perioada 2003 - 2012.
Potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 128/1997, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 349/2004, nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspecto-ratele școlare județene, respectiv al municipiului București, și din Ministerul Educației și Cercetării se stabilește la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adaugă o indemnizație de conducere de până la:
a) 10 - 30% pentru inspectorul școlar principal de specialitate și inspectorul școlar;
b) 15 - 35% pentru directorul casei corpului didactic;
c) 25 - 45% pentru inspectorul școlar general adjunct;
d) 30 - 50% pentru inspectorul de specialitate sau pentru funcții echivalente în Ministerul Educației și Cercetării;
e) 35 - 55% pentru inspectorul școlar general sau pentru funcții echivalente în Ministerul Educației și Cercetării.
La alineatul 11 al aceluiași articol se prevede ca remunerarea directorului unității de învățământ este asigurată printr-un salariu de bază, al cărui cuantum se stabilește în condițiile alin. (1), la care se adaugă o indemnizație de conducere de până la 50% .
Din analiza acestui text rezultă că salariul de baza al directorului unității de învățământ se stabilește la nivelul maxim al salariului de baza al funcției didactice avute, la care se adaugă indemnizația de conducere. Faptul că Ministerul Educației nu a stabilit metodologia de stabilire diferențiata a indemnizației de conducere nu poate fi imputat reclamantului.
Aceste dispoziții legale nu au fost respectate de către unitatea de învățământ pârâtă, deși reclamantul îndeplinea funcție de conducere.
Este adevărat ca art. 2 din Legea nr. 349/2004 prevede aplicarea graduală, eșalonată, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, a unor dispoziții din acest act normativ, singura referire fiind cea referitoare la unitățile de învățământ din județele-pilot.
Întrucât județul Galați nu a fost unul dintre județele pilot, acesta nu a trecut la noul sistem de finanțare prevăzut de Legea nr. 349/2004 începând cu ianuarie 2005, ci de la data la care s-a stabilit generalizarea aplicării legii în întregul sistem de învățământ, respectiv la 01.01.2008.
Este de remarcat faptul că începând cu 1 ianuarie 2010, față de prevederile art. 48 alin.1 pct. 40 coroborate cu cele ale art. 47 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost abrogate dispozițiile art. 51 alin.1, alin.2, alin.4, alin.5 și alin. 7 din Legea nr. 128/1997, dispoziții pe care reclamantul și-a întemeiat cererea.
Pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe dispozițiile art. 51 din Legea nr. 128/1997, text ce prevedea că remunerarea directorului unității de învățământ este asigurată printr-un salariu de bază al cărui cuantum se stabilește în condițiile alin. (1), la care se adaugă o indemnizație de conducere de până la 50 %. Salarizarea directorului adjunct al unității de învățământ este asigurată printr-un salariu de bază, care se calculează la nivelul maxim al funcției didactice corespunzătoare studiilor, la care se adaugă o indemnizație de conducere de până la 40 %.
Instanța mai reține că îndemnizația de conducere cuvenită directorului/directorului-adjunct este o chestiune separată de salariul de bază și cele două nu se confundă. Procedura stabilită de art. 51 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 se referă la stabilirea acestei indemnizații de conducere și nu la salariul de bază al directorului/directorului-adjunct.
Salariul de bază se stabilește în condițiile alineatului 1 al art. 51 din Legea nr. 128/1997 respectiv, nivelul salariului de bază se stabilește la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor grad I cu vechime de peste 40 de ani.
Obiectul cererii de chemare în judecată a reclamantului se referă doar la acest salariu de bază, și nu la indemnizația de conducere prevăzută de art. 51 alin. 3 din Legea nr. 128/1997.
Dreptul solicitat de reclamant este clar prevăzut în lege și nu există vreo formulare a textului care să fie de natură a da un înțeles greșit.
Conform art. 2 din Legea nr. 349/2004: "Pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ în întregul sistem de învățământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eșalonat, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, după cum urmează:
a) începând cu 1 ianuarie 2005 unitățile de învățământ din județele-pilot stabilite prin hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanțare, administrare și salarizare a personalului, cu condiția îndeplinirii integrale a prevederilor art. 7 și 145 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) sistemul de salarizare și stimulare a personalului didactic și de conducere prevăzut în prezenta lege se aplică în unitățile de învățământ-pilot, în limita fondurilor publice aprobate și de care dispun prin veniturile proprii, și cu îndeplinirea tuturor prevederilor cerute de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la finanțarea și administrarea unităților de învățământ;
c) prevederile alin. (3) și (3^1) ale art. 104 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.
Din interpretarea sistematică a textelor de lege enunțate rezultă că prevederile art. 51 din Legea nr. 128/1997 se aplică în mod eșalonat, în etape, și anume, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, se aplică doar personalului din unitățile de învățământ din județele pilot, urmând ca, începând cu luna ianuarie 2008, să se aplice întregului personal din inspectoratele școlare și Ministerului Educației.
Dispozițiile legale sunt obligatorii și trebuie să fie respectate, atâta timp cât nu există o altă dispoziție care să o modifice sau să o abroge. Împrejurarea de fapt invocată, că, în concret, sistemul nu s-a aplicat generalizat nu este de natură să înlăture efectul obligatoriu al legii.
Constatând ca unitatea de învățământ pârâtă nu a calculat corect salariile reclamantului, încălcând obligația ce îi revenea conform clauzelor contractelor individuale de muncă, instanța a obligat unitatea școlară să calculeze reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 349/2004 în perioada 20.02.2010 - 15.12.2012, dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform art. 51 din Legea nr. 128/1997, modificată prin Legea nr. 349/2004, sume actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective, precum și să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 349/2004 în perioada 20.02.2010 - 15.12.2012, dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform art. 51 din Legea nr. 128/1997 modificată prin Legea nr. 349/2004, diferențe ce se vor actualiza cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pretențiile aferente perioadei de după 15.12.2012 au fost respinse ca nefondate, întrucât după această dată pârâtul nu a mai îndeplinit funcția de director - adjunct.
| ← Împotriva hotărârii prin care s-a dispus respingerea... | Anulare act administrativ. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
|---|
