Acţiune în constatare

Judecătoria GURA HUMORULUI Sentinţă civilă nr. 424 din data de 07.05.2015

Reclamanta SCRC, în contradictoriu cu pârâtul GM, a solicitat instanței să constate că pârâtul a dobândit prin moștenire și partaj voluntar terenul de 2.385 mp identic cu parcelele nr.321/21 și 621/3 din CF 1330 și 906 a com.cad. GH, să constate că reclamanta a dobândit prin cumpărare de la pârât dreptul de proprietate asupra aceluiași teren și să dispună înscrierea acestor drepturi în cartea funciară.

Instanța a reținut că în baza Reformei Agrare din 1945 tatăl pârâtului, respectiv GT, a fost împroprietărit cu suprafața de 3.600 mp din care face parte terenul în litigiu. După decesul lui GT între moștenitori a intervenit un partaj voluntar prin care terenul în litigiu a revenit pârâtului. Acesta din urmă a vândut reclamantei terenul în litigiu cu act sub semnătură privată la 24.09.2003, reclamanta achitând prețul și preluând terenul. Acțiunea este întemeiată și instanța o admite.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în constatare