Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei societăţii dizolvate. Respingere. Dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile
| Comentarii |
|
Afirmarea unor creanţe ale debitoarei al cărui cuantum nu depăşesc suma de 5.233 lei nu pot justifica starea de insolvenţă a debitoarei astfel cum este ea definită prin art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 177 din 11 noiembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 2001, pronunţată în data de 18.07.2013, a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins cererea formulată de debitoarea SC A. SRL reprezentată prin lichidator M.M., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 6509/30.11.2009 s-a dispus dizolvarea SC A. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar prin rezoluţia nr. 12943/07.07.2010 a ORC Cluj a fost desemnat lichidator al societăţii CII M.M. Conform fişei sintetice emisă de AFP Cluj-Napoca, debitoarea SC A. SRL figurează cu datorii la bugetul general consolidat, însă acest înscris nu este un titlu constatator al creanţei bugetare emis conform O.G. nr. 92/2003. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Starea de insolvenţă este definită de legiuitor prin art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Judecătorul sindic a reţinut că debitoarea nu a depus la dosar acte din care să rezulte starea de insolvenţă. Faptul că debitoarea are o datorie fiscală nu duce la concluzia că aceasta se află în stare de insolvenţă, respectiv că nu deţine fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor, motiv pentru care s-a respins cererea debitoarei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC A. SRL prin lichidator solicitând admiterea acestuia, anularea sentinţei atacate şi dispunerea deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei privind debitoarea, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
În motivele de apel se arată că instanţa a reţinut faptul că SC A. SRL este o societate dizolvată conform dispoziţiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990. Ori, dizolvarea de drept este suficientă pentru a fi îndeplinită condiţia deschiderii procedurii insolvenţei în forma simplificată, astfel cum s-a şi cerut prin cererea introductivă, temeiul de drept fiind prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Acest din urmă act normativ este clar în acest sens la art. l alin. (2) lit. e) unde prevede: „(2) Procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă., care se încadrează în una dintre următoarele categorii: (…) e) societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive”. După cum se observă din prevederea legală citată, condiţia existenţei stării de dizolvare anterior formulării cererii este unică şi suficientă pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei. Instanţa, deşi a reţinut acest aspect în considerente, a pronunţat o hotărâre de respingere a cererii reţinând doar aspectul prevăzut de prevederile art. 3 pct. 1 şi art. 27 din Legea nr. 85/2006 privitor la starea de insolvenţă. Raportat la acest aspect, instanţa a reţinut faptul că debitoarea nu a depus la dosar acte din care să rezulte starea de insolvenţă şi pentru acest motiv a respins cererea.
Faptul că în cererea introductivă au fost arătate toate demersurile efectuate de către lichidator şi s-a precizat şi faptul că societatea este dizolvată de drept şi are şi datorii la AFP Cluj Napoca şi la ITM Cluj, sunt aspecte conjuncturale ale speţei, dar motivul în drept al cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în forma simplificată a fost doar prevederea legală prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Deci existenţa stării de dizolvare a debitoarei SC A. SRL anterior formulării cererii. În altă ordine de idei, în anexa nr. 2 la cererea introductivă, s-a prezentat xerocopia Rezoluţiei din data de 17.11.2010 din dosarul nr. l18150/15.11.2010 ONRC (Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj), în care se menţionează faptul că în registrul comerţului s-a efectuat menţiunea privind depunerea raportului referitor la situaţia economică a SC A. SRL, raport depus în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Pe de altă parte, chiar prevederile Legii nr. 31/1990 legiferează la art. 2702: „Constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea insolvenţei, judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei”. Raportat la prevederile legale anterior amintite, SC A. SRL reprezentată de lichidator se consideră lezată în drepturile sale prin încheierea pronunţată, deoarece prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv ale art. l alin. (2) lit. e), nu dau posibilitatea niciunei fel de alte interpretări la acest articol.
În concluzie, apelanta reprezentată de lichidator solicită admiterea apelului, anularea încheierii civile nr. 2001/18.07.2013 a Tribunalului Specializat Cluj şi pronunţarea unei hotărâri de admitere a deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei astfel cum s-a şi solicitat prin cererea introductivă, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006, cu toate consecinţele ei juridice.
Analizând apelul declarat de către debitoarea SC A. SRL, prin lichidator, prin prisma motivelor de apel, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Potrivit art. 379 alin. (3) şi (4) C.proc.civ., creanţa certă este creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul şi este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă. […]
Curtea observă că în speţă recurenta nu a făcut dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile a cărei neplată să justifice susţinerea unei insolvenţe prezumate sau iminente a debitoarei. După cum corect a reţinut judecătorul sindic, lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să confirme existenţa unor creanţe ce să îndeplinească cerinţele art. 379 C.proc.civ., astfel că în mod corect a respins cererea formulată. Mai mult, afirmarea unor creanţe ale debitoarei al cărui cuantum nu depăşesc suma de 5.233 lei nu pot justifica starea de insolvenţă a debitoarei astfel cum este ea definită prin art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat ca fiind nefundat, iar în temeiul art. 480 C.proc.civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea apelată.
(Judecător Liviu Ungur)
| ← Aplicarea principiului constituţional al neretroactivităţii... | Concedierea salariatului în perioada efectuării concediului de... → |
|---|
