Condamnat politic. Neîndreptăţire la contravaloarea bunurilor confiscate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 3453 din 10 septembrie 2013
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 martie 2012, reclamanţii B.A., B.T. şi B.L.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului lor B.V. şi acordarea unor daune materiale şi morale pentru suferinţele pricinuite acestuia în timpul executării pedepsei politice. S-a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanţilor a cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 430/23.05.2012, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată pentru considerentul că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori după defunctul B.V., persoana condamnată politic.
De asemenea, instanţa a reţinut că petitul având ca obiect daunele morale a rămas fără temei legal prin declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 5 alin.1 lit. a) din Legea 221/2009, petitul având ca obiect constatarea caracterului politic este neîntemeiat având în vedere că potrivit art. 1 alin. 1 alin. 2 lit. i) din Legea 221/2009, condamnarea suferită de antecesorul reclamanţilor este recunoscută de drept ca având caracter politic. Petitul având ca obiect daunele materiale a fost respins pentru considerentul că reclamanţii nu au precizat cuantumul acestor daune, iar în baza actelor aflate la dosar, instanţa nu a fost în măsură să le cuantifice.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 4131/R/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, la data de
02.10.2012, sentinţa atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că în situaţia în care instanţa de fond a apreciat că reclamanţii nu şi-au dovedit calitatea de succesori ai defunctului
B.V., şi prin urmare nu au calitate procesuală activă în cauză, nu mai era în măsură să
analizeze pe fond temeinicia cererii reclamanţilor având ca obiect despăgubirile sau caracterul politic al condamnării.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii au depus în faţa primei instanţe o cerere de amânare a cauzei înregistrată la data de 02.05.2012. Instanţa a ignorat această cerere care, deşi depusă la dosar după lăsarea cauzei în pronunţare, putea fi avută în vedere câtă vreme pronunţarea a avut loc la data de 23.05.2012.
Prin soluţia pronunţată instanţa a încălcat prevederile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., care impun judecătorului să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală în stabilirea adevărului în cauză, iar în cazul în care probele nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a cauzei, să dispună completarea de către părţi a acestor probe.
Trimisă spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului la data de
11.10.2012, păstrându-şi numărul unic de înregistrare.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 01.03.2013 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte acţiunea şi s-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa 906/08.07.1958 a Tribunalului Militar al Regiunei III Militare Cluj antecesorului reclamanţilor B.V., născut la data de ... în comuna fiul lui ... a decedat la data de ....
S-a respins cererea pentru daune morale.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor 26.395 lei despăgubiri pentru daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
B.V. născut la data de ... în comuna ..., fiul lui ... a decedat la data de
04.01.2011.
Prin Sentinţa nr. 900 din 08.07.1958 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii a III Militară Cluj în dosar nr. 596/1958, B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civilă pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 6 alin. 1 combinată cu art. 1 lit. c din decretul 199/1950
Totodată, s-a dispus prin sentinţă confiscarea totală a averii condamnatului.
Prin Decizia nr. 213/1958 a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar, a fost admis recursul mai multor condamnaţi printre care şi B.V., sentinţa atacată a fost modificată în parte în sensul că li s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor sau infracţiunilor reţinute din infracţiunea prev de art. 6 alin. 1 combinat cu art. 1 lit. C din Decretul 199/1950 în infracţiunea prev. de art. 284 alin ultim C. penal., combinat cu art. 186 alin. 1 C. penal însă s-au menţinut pedepsele aplicate.
Condamnatul B.V. a fost tatăl reclamanţilor după cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 165/2012 depus la fila 23 in dosarul Curţii de Apel.
Din pedeapsa aplicată B.V. a executat 6 ani şi 2 luni.
Potrivit dispoziţiilor Legii 221/2009 art. 1 alin. 1 lit. a), pedeapsa aplicată antecesorilor reclamanţilor constituie de drept o condamnare cu caracter politic.
Deşi caracterul politic al condamnării este recunoscut de drept potrivit legii, nu există nici un text legal care să interzică reclamanţilor să solicite instanţei ca şi pe cale judiciară să constate caracterul politic.
Din acest considerent, văzând dispoziţiilor art. 4 alin. 4 şi art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, instanţa a admis cererea reclamanţilor constatând caracterul politic al condamnării aplicate antecesorului lor prin Sentinţa penală nr. 900/08.07.1958.
În ceea ce priveşte cererea pentru acordarea daunelor morale, reţine că pretenţia reclamanţilor a rămas lipsită de temei legal, câtă vreme prin Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, ce constituiau temeiul de drept al pretenţiei reclamanţilor la daune morale, a fost declarat neconstituţional, iar potrivit dispoziţiilor art. 31 alin 3 din Legea dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei În ceea ce priveşte pretenţia reclamanţilor la daune materiale, reţine că din precizarea depusă la dosar în faţa Curţii de Apel, reclamanţii au arătat că pretenţiile lor sunt în sumă de 27.150 lei din care 8.000 lei reprezintă valoarea unei iape, 5000 lei a unui mânz, 450 lei a trei oi, 3000 lei trei porci, 4000 lei valoarea a două claie de fân de 2000 kg, 4000 lei valoarea unei claie de ovăz de 4000 kg, 500 lei valoarea a cinci saci de cartofi de 100 kg, 1000 lei valoarea a cinci saci de grâu de 200 kg, 1200 lei valoarea a 4 saci de ovăz de 400 kg.
Prin precizarea depusă la data de 19.02.2013, reclamanţii au arătat că-şi majorează pretenţiile la suma de 56.858 lei, din care 16.100 lei reprezintă valoarea unei iepe, 15 000 lei a unui mânz, 1350 lei a trei oi, 4995 lei trei porci, 13680 lei valoarea a două claie de fân de 2000 kg, 4387,2 lei valoarea unei claie de ovăz de 4000 kg, 630 lei valoarea a cinci saci de cartofi de 100 kg, 420 lei valoarea a cinci saci de grâu de 200 kg, 336 lei valoarea a 4 saci de ovăz de 400 kg.
Reclamanţii au dovedit confiscarea de la antecesorul lor a bunurilor pretinse prin acţiune, prin Sentinţa civilă nr. 1819/1958 pronunţată la data de 30.12.1958 de Tribunalul Popular al raionului Huedin, sentinţă prin care a fost soluţionată contestaţia la sechestru formulată de numiţii Borţig Crăciun şi B.A..
În cuprinsul acestei sentinţe s-a reţinut că prin procesul verbal de sechestru din data de 28.02.1958, în baza hotărârii de condamnare a lui B.V., s-au confiscat de la acest 2 ha de pământ, un viţel de bivol de 2 ani, o iapă, un mânz, 3 oi, 3 porci, o căruţă cu ham, 7 cămăşi, 1 costum bărbătesc, 2 clăi de fân, o claie de ovăz, 5 saci de cartofi, 5 saci de grâu, 4 saci ovăz.
Ca urmare a admiterii parţiale a contestaţiei la sechestru, au fost scoase de sub sechestru terenurile, un viţel de bivol, o căruţă cu han 7 cămăşi şi un costum bărbătesc, restul bunurilor enumerate mai sus rămânând sechestrate in vederea confiscării.
În vederea dovedirii întinderii valorii despăgubirilor, reclamanţii au depus la dosar adresa Direcţiei Agricole Judeţene Cluj emisă la data de 12.12.2012 din care rezultă preţul/ kg la grâu, orz, cartofi şi carne de porc în viu, şi anume la grâu un preţ maxim de 1,30 lei/kg şi preţ minim 1,10 lei/kg, orz 1,30 lei/kg maxim , preţ minim 1 leu, cartofi, preţ maxim 1,80 lei /kg, preţ minim 1,20 lei/ kg, carne de porc în viu preţ maxim 10 lei, preţ minim 8 lei.
De asemenea reclamanţii au mai depus la dosar extrase de pe site-uri publicitare specializate în vânzare de produse agricole, extrasele fiind depuse la filele 37-50 dosar.
Instanţa a apreciat pertinente şi concludente probele depuse, având în vedere că şi experţii evaluatori de bunuri mobile se raportează la întocmirea lucrărilor de evaluare la acelaşi gen de oferte de vânzare.
Din probele depuse la dosar, instanţa a apreciat că întinderea prejudiciului pretins de reclamant este de 26.395 lei din care 360 lei reprezintă contravaloarea a cinci saci de
grâu a câte 60 de kg, la un preţ mediu de 1,20 lei/ kg, 240 lei reprezintă contravaloarea a 4 saci de ovăz a câte 160 de kg la un preţ mediu de 1 leu/kg, 480 lei reprezintă contravaloarea a cinci saci de cartofi a câte 50 de kg, la un preţ mediu de 1,50 lei/kg, 4000 lei reprezintă contravaloarea a două clăi de ovăz a câte 2000 kg la un preţ mediu de 1 leu/kg, 2000 lei reprezintă contravaloarea a două clăi de fân a câte 2000 kg la un preţ mediu de 0,50 lei/kg, 4995 lei reprezintă contravaloarea a trei porci a câte 185 kg la un preţ mediul de 9 lei/kg, 1350 lei reprezintă contravaloarea a trei oi a câte 450 lei fiecare, 8000 lei contravaloarea unei iepe, iar 5000 lei contravaloarea unui mânz.
Dintre ofertele depuse la dosar, reclamanţii şi-au raportat pretenţiile în privinţa iepei şi a mânzului la preţuri maximale, însă instanţa nu a reţinut aceste preţuri având în vedere că ele se pretindeau de către ofertaţi pentru animale deosebite, de rasă, însă, având în vedere situaţia materială a antecesorului reclamanţilor, aşa cum se deduce aceasta din natura şi numărul bunurilor confiscate, apreciem că acesta ar fi putut avea în proprietate animale obişnuite de muncă şi nu animale de rase superioare.
Din acest considerent instanţa a avut în vedere ofertele de preţuri pentru animale obişnuite de muncă în limita sumelor care apăreau repetitiv.
Pentru considerentele de fapt reţinute mai sus, având în vedere prev. 5 alin. 1 lit. b) din Legea 221/2009, instanţa a admis în parte pretenţiile materiale ale reclamanţilor, obligând pârâtul să plătească acestora suma de 26.395 lei despăgubiri pentru daune materiale.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
1.Prin recursul declarat de reclamanţi s-a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei civile nr. 138/2013 a Tribunalului Cluj şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că sentinţa pronunţată este criticabilă sub aspectul calculelor efectuate în ceea ce priveşte bunurile mobile confiscate şi pentru care s-au acordat despăgubiri.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 6 şi 7 C.pr.civ.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanţi, invocând decizia nr. 6/2013 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanţele de judecată din momentul publicării în Monitorul Oficial, adică 29.04.2013.
2.Prin recursul declarat de STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea sentinţei civile nr. 138/2013 a Tribunalului Cluj în sensul respingerii acţiunii formulate.
În motivare s-a arătat că în ceea ce priveşte despăgubirile acordate pentru bunurile mobile hotărârea este nelegală raportat la decizia nr. 6 /2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
În ceea ce priveşte petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva antecesorului reclamanţilor, acesta este inadmisibil în condiţiile în care este vorba despre o condamnare cu caracter politic de drept, dublându-se astfel caracterul politic prevăzut de lege, în acelaşi sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1600/2011.
Făcându-se referire la prevederile art. 111 C.pr.civ. s-a arătat că reclamanţii nu justifică un interes în formularea acestui capăt de cerere.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ.
Intimatul B.L.I. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât, solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 instanţa este abilitată să acorde contravaloarea bunurilor confiscate ca urmare a condamnării politice, confiscarea fiind dovedită în cauză.
În ceea ce priveşte constatarea caracterului politic al condamnării în mod corect a fost admis acest capăt de cerere de către instanţa de fond.
Analizând recursurile declarate de reclamanţii şi de pârâtul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva sentinţei civile nr. 138 din
01.03.2013 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:
În primul rând se impune a se analiza critica din recursul pârâtului privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva antecesorului reclamanţilor, acesta fiind petitul principal al cererii de chemare în judecată.
Se reţine că această critică este formulată numai raportat la faptul că este vorba despre o condamnare care are de drept caracter politic, fiind inadmisibil deci a se constata din nou în hotărâre caracterul politic al condamnării. De asemenea, raportat la prevederile art.111 C.pr.civ. s-a invocat lipsa interesului reclamanţilor în formularea acestui capăt de cerere, motivată tot prin aceea că este vorba despre o condamnare cu caracter politic de drept.
Rezultă deci că ceea ce s-a invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în şedinţă publică în susţinerea poziţiei de respingere a acestui capăt de cerere, nu se regăseşte ca şi critică în recursurile formulate de părţi, nefiind vorba despre o chestiune de ordine publică care să poată fi invocată în condiţiile art.306 alin.2 C.pr.civ. În consecinţă nu va fi analizată de către Curte, aceasta nefiind investită a face această analiză în cazul în care nu a fost invocată în condiţiile şi termenele prevăzute de Codul de procedură civilă.
Referitor la critica formulată de către pârât, menţionată mai sus, aceasta este nefondată.
Practica constantă şi unitară a instanţei de recurs este în sensul admisibilităţii acestui petit formulat(a se vedea în acest sens decizia civilă nr.3542/2012 şi decizia civilă nr.5115/2012), de constatare a caracterului politic al condamnărilor prevăzute la art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele condamnate politic sau succesorii acestora având interes în acest sens. Legea nr.221/2009 prevede la art.1 alin.2 în mod generic caracterul politic de drept al condamnărilor enumerate limitativ de text dar numai prin constatarea instanţei în acest sens se individualizează caracterul politic al măsurii, nominalizându-se persoana împotriva căreia a fost luată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în urma declarării neconstituţionalităţii art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prin decizia Curţii Constituţionale nr.1358/2010 nu mai pot fi acordate despăgubiri cu titlu de daune morale pentru condamnările cu caracter politic suferite, singura reparaţie morală rămânând constarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative prin hotărârea judecătorească, indiferent dacă este vorba despre o condamnare sau măsură administrativă având de drept caracter politic sau nu.
În ceea ce priveşe a doua critică formulată, de această dată în ambele recursuri, aceasta se referă la despăgubirile acordate pentru bunurile mobile confiscate. În timp ce pârâtul invocă decizia în interesul legii nr.6/2013 pentru a susţine poziţia de respingere a capătului de cerere având acest obiect, reclamanţii formulează critici din perspectiva sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate.
Curtea apreciază că prima chestiune care trebuie tranşată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, prin recursul declarat de către pârâtul Statul Român contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere şi bunurile mobile.
Art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 prevede că persoanele îndreptăţite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea Statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.247/2005.
Prin decizia în interesul legii nr.6/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr.245/29.04.2013 această problemă a fost tranşată de către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie în sensul că :”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabileşte că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleaşi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obţinut deja o reparaţie.”
Decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată conform prevederilor art. 3307 alin.4 C.pr.civ, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, impunându-se deci a fi avută de către instanţă în soluţionarea recursului.
Rezultă deci că nu mai pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate în cazul cererilor întemeiate în drept pe dispoziţiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, critica din recursul declarat de pârât care se referă la această problemă fiind întemeiată.
În consecinţă nu se mai pune problema analizării criticilor din recursul reclamanţilor referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate cu acest titlu.
Având în vedere considerentele de mai sus Curtea, în temeiul art.312 alin.1 şi 3
C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanţii B.L.I., B.A. şi B.T. împotriva sentinţei civile nr.138/2013 a Tribunalului Cluj şi va admite în parte recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva aceleaşi sentinţe pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru daune materiale, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
| ← Plângere la Legea nr. 10/2001. Îndreptăţire la măsuri... | Exploatare balast. Evaluarea prejudiciului cuvenit... → |
|---|
