fond funciar-constatare nulitate absoluta titlu proprietate
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 3608 din data de 13.10.2015
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. 8419/245/2014 reclamantul PRIMARUL COMUNEI a solicitat in contradictoriu cu paratii C R , G C M si COMISIA JUDETEANA IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. …… emis pe numele D. P..
In motivarea cererii reclamantul arata ca, defunctului D. P. i-a fost emis titlul de proprietate nr. …… pentru suprafata de …….. mp in temeiul calitatii de specialist in agricultura, insa, acesta a fost emis cu incalcarea prevederilor art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991, intrucat, din carnetul de munca al defunctului se poate constata ca acesta nu a fost salariat la CAP M timp de trei ani, ci a fost angajat la CAP T., iar in ultimii ani a fost salariat la DGAIA Iasi.
De asemenea, reclamantul mai arata ca, la data emiterii titlului de proprietate defunctul nu locuia efectiv pe raza comunei M., nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuse de lege pentru emiterea titlului de proprietate.
In drept, au fost invocate disp. art. III al. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, art. III al. 2 din Legea 169/1997, HG 890/2005.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Paratii C. R. si G. C. M., au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii aratand faptul ca, formularea actiunii la 21 ani de la emiterea titlului de proprietate este abuziva si contrara principiului securitatii raporturilor juridice, iar titlul de proprietate a fost emis cu respectarea prevederilor legale, titularul avand calitatea de persoana indreptatita conform art. 18 din Legea 18/1991.
Paratii mai arata ca, potrivit carnetului de munca, beneficiarul titlului a lucrat toata viata in cadrul cooperativei agricole, legea neprevazand calitatea de angajat la o anumita cooperativa agricola de productie, iar constituirea dreptului de proprietate s-a facut pe baza propunerii Comisiei Locale M. de fond funciar si a Hotararii Comisiei judetene de fond funciar nr. ……….
Sustin paratii ca, nu era necesar ca beneficiarul sa aiba domiciliul in localitate, ci sa aiba intentia de a se stabili in aceasta localitate, intentie exprimata de beneficiar in cererea formulata si, de asemenea, beneficiarul titlului nu detinea in proprietate teren in alte localitati, fiind astfel indeplinite toate conditiile necesare pentru emiterea titlului de proprietate contestat.
In drept, au fost invocate disp. art. 201 si 205 C.pr.civ.
In sustinerea intampinarii au fost depuse inscrisuri.
Parata COMISIA JUDETEANA IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR nu a formulat intampinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea formulata, reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. ……… emis pe numele defunctului D P., motivat de faptul ca nu erau indeplinite conditiile impuse de art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991 pentru constituirea dreptului de proprietate in favoarea defunctului.
Potrivit disp. art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la emiterea titlului de proprietate contestat, ,,Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavînd calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativa sau asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevãzute la art. 17, dacã sînt stabiliți sau urmeazã sa se stabileascã în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localitãți. Suprafata atribuitã în proprietate se va determina ținînd seama de suprafata terenurilor, numãrul solicitanților și suprafata atribuitã celor care au adus pãmînt în cooperativa.
Prevederile alin. 1 se aplica și persoanelor care au fost deportate și nu beneficiazã de dispozițiile art. 13-15.
Se pot atribui, la cerere, în folosinta agricolã, pînã la 5.000 mp în echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cît lucreazã în localitate, dacã nu au teren în proprietate în aceasta localitate, ei sau membrii familiei din care fac parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparține comunei, orașului sau municipiului, dupã caz.,,
Conform art. III din Legea 169/1997, (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Instanta retine ca, urmare a cererii formulate de defunctul D.P., la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar M.a, prin hotararea nr. ……… a Comisiei Judetene de Fond Funciar a fost validat dreptul de proprietate al acestuia pentru suprafata de …… mp teren, situata pe raza com. M., ulterior, fiind emis titlul de proprietate nr. ……….
In speta, reclamantul invoca gresita aplicare a normelor legale in privinta modalitatii de constituire a dreptului de proprietate, insa, reclamantul, in calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar este o autoritate a statului cu atributii de decizie si control in procedura Legii 18/1991, care a recunoscut prin actele administrative emise indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate.
Astfel, desi din probele administrate in cauza nu rezulta cu certitudine indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate, nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuzse de art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la momentul eliberarii titlului de proprietate, instanta apreciaza ca, afirmarea defunctului si ulterior a mostenitorilor acestuia, în calitate de proprietari necontestati vreme de 21 de ani până la data promovării cererii de față este un fapt de netăgăduit iar admiterea acțiunii și anularea actului de proprietate al defunctului motivat de faptul că nu era indreptatit la emiterea acestuia constituie o ingerință în dreptul de proprietate al defunctului si al mostenitorilor sai.
O atare ingerință nu se justifică decât atunci când este prevăzută de o lege internă previzibilă și accesibilă, urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între interesul individual și cel general al societății (art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Individuale).
În acest context, instanța reține că pe temeiul culpei reclamantului și a Comisiei judetene, constatarea nulității absolute a actului supus analizei nu poate fi admisă în contextul în care nulitatea absolută ar duce la privarea persoanei îndreptățite de suprafața de teren ce a făcut obiectul constituirii, la mai bine de 21 ani de la data finalizării procedurii.
Soluția instanței are în vedere principiul general conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria turpitudine în vederea obținerii protejării interesului său, principiu general recunoscut în ordinea juridică internă.
Acest principiu, în cazul particular al actelor emise în cursul unei proceduri de constituire a dreptului de proprietate sub imperiul legilor fondului funciar, legi cu caracter declarat reparatoriu, este de natură să neutralizeze efectele celei mai energice sancțiuni de drept civil substanțial, nulitatea absolută.
Concluzia se impune și prin prisma unei pratici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, care în hotărârile date în numeroasele cauze cu care a fost investită, a subliniat în mod repetat faptul că incertitudinea juridică creată și întreținută prin aplicarea defectuoasă a legilor restituirii de către autorități este imputabilă acestora și ea nu poate fi perpetuată cu noi repercusiuni asupra drepturilor recunoscute.
Astfel în cauza Ion Constantin c. României (Cererea nr. 38515/03) Curtea "observă că, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului și al punerii în posesie a acestuia asupra terenului, și anume în 1992, comisia locală era singura competentă să stabilească amplasamentul terenului asupra căruia trebuia să fie reconstituit dreptul reclamantului (Glod împotriva României, nr. 41134/98, pct. 39, 16 septembrie 2003 și Hauler împotriva României, nr. 67703/01, pct. 21, 34-36, 12 iulie 2007). Prin urmare, era sarcina acesteia să se asigure că terenul respectiv făcea într-adevăr parte din patrimoniul comunei și că aparținuse într-adevăr antecesorilor tatălui reclamantului. De asemenea, comisia județeană a confirmat existența terenului de 194 ha în patrimoniul comunei Oarja. Prin urmare, Curtea constată că autoritățile administrative au avut ocazia să verifice dacă sunt într-adevăr îndeplinite condițiile pentru eliberarea titlului de proprietate și să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Gashi împotriva Croației, nr. 32457/05, pct. 39, 13 decembrie 2007, Ioan citată anterior, pct. 50).39. După reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, tatăl reclamantului, iar apoi reclamantul însuși, după actul de donație, puteau spera în mod legitim să beneficieze în mod pașnic de dreptul de proprietate. Unsprezece ani mai târziu, perioadă în care reclamantul și tatăl acestuia au exploatat împreună terenul, autoritățile locale au inițiat demersuri pentru clarificarea situației juridice a terenului.40. În plus, Curtea consideră că era sarcina autorităților locale și județene, competente să asigure reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului, să aducă la cunoștința acestuia, printr-o decizie formală, motivele modificării amplasamentului terenului său, și să facă demersurile necesare pentru a se asigura că dreptul de proprietate valabil al acestuia, recunoscut în temeiul Legii nr. 18/1991, este concret și efectiv (mutatis mutandis, Ioachimescu și Ion împotriva României, nr. 18013/03, pct. 31, 12 octombrie 2006 și Grosu împotriva României, nr. 2611/02, pct. 52, 28 iunie 2007).41. În această privință, Curtea observă că art. II din Legea nr. 169/1997 prevedea că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu puteau aduce atingere drepturilor de proprietate deja reconstituite cu respectarea prevederilor acestei din urmă legi. Pentru modificarea situațiilor juridice create, se putea invoca doar nulitatea absolută a actelor eliberate unor persoane fizice, pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Prin urmare, constatarea nulității absolute constituia actul prealabil adoptării oricărui nou act juridic în temeiul noii legi, pentru a asigura o coerență în aplicarea dispozițiilor legale. Or, în cauză, spre deosebire de cauza Ioan citată anterior, instanțele naționale au anulat atât actul administrativ de atribuire în domeniul comunei Oarja a terenului de 194 hectare, din care făcea parte terenul în litigiu cu suprafața de 1,30 hectare, cât și titlul individual de proprietate asupra acestui teren, emis în favoarea tatălui reclamantului. Cu toate acestea, titlul de proprietate al lui D.I. a fost eliberat înainte de pronunțarea nulității absolute a titlului reclamantului, deci cu încălcarea dispozițiilor legale menționate anterior.42. Curtea poate accepta că anularea deciziei în partea cu privire la terenul de 194 ha era necesară pentru a se asigura reconstituirea dreptului de proprietate al locuitorilor din Bradu, în lipsa căreia aceștia din urmă ar fi putut, de asemenea, să se plângă de o încălcare a dreptului lor de proprietate, în măsura în care aveau dreptul să li se elibereze titluri de proprietate (a contrario Gashi citată anterior, pct. 40). Cu toate acestea, Curtea reamintește că a hotărât că atenuarea anumitor încălcări nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate (a se vedea, mutatis mutandis, Pincová și Pinc, nr. 36548/97, CEDO 2002 VIII, pct. 58, și Raicu împotriva României, nr. 28104/03, pct. 25, 19 octombrie 2006) și că erorile autorităților administrative nu trebuie suportate exclusiv de către particularii în cauză. Beneficiarul unui titlu administrativ de proprietate, care s-a aflat în posesia unui teren timp de unsprezece ani și al cărui titlu a fost anulat după cincisprezece ani, cum este situația în cauză, nu trebuie să suporte consecințele sistemului administrativ instituit, care a condus, în cauză, la coexistența, cel puțin până la momentul anulării titlului reclamantului, a două titluri administrative asupra aceluiași teren, aducând astfel atingere principiului securității raporturilor juridice.43. Curtea reamintește că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanțele interne, după mai mulți ani, a unor titluri de proprietate eliberate de autorități sau a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu autoritățile. Indiferent că este vorba despre aplicarea legislației specifice privind repararea nedreptăților comise de un fost regim sau despre atribuirea ori vânzarea unui bun de către autorități în temeiul dispozițiilor legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esențial în examinarea proporționalității privării, problema responsabilității părților în neregula sancționată prin anularea titlului și caracterul esențial sau, din contră, mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele și mutatis mutandis, Velikovi și alții împotriva Bulgariei, nr. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 și 194/02, pct. 186, 15 martie 2007; Gashi împotriva Croației, nr. 32457/05, pct. 33-40, 13 decembrie 2007, Ichim împotriva României, nr. 164/02, pct. 38, 10 martie 2009, Toșcuță și alții împotriva României, nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, și Ciovică împotriva României, nr. 3076/02, pct. 92, 31 martie 2009).44. În cauză, Curtea nu observă existența unor elemente care să conducă la concluzia că respectivul comportament al reclamantului s-ar afla, într-o oarecare măsură, la originea anulării titlului acestuia de proprietate (a se vedea, a contrario, cauza Elena și Mihai Toma împotriva României, nr. 16563/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010).45. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlului de proprietate al reclamantului a fost justificată în mod exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără să i se acorde o oarecare despăgubire sau să i se propună un teren echivalent (a se vedea Toșcuță și alții împotriva României, nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008).";
În cauza Toșcuță c. României (Cererea nr. 36900/03) "Curtea observă că reclamanții dețineau două titluri de proprietate emise în 1993 și, respectiv, 1995, titluri care au fost anulate cu privire la terenurile de 2 500 m² și 6 581 m² în urma unei proceduri judiciare soluționate prin hotărârea definitivă din 7 martie 2003 a Curții de Apel București. (…) 34. Curtea reamintește că o privare de proprietate care intră sub incidența acestui articol poate fi justificată doar dacă se demonstrează, în special, că aceasta a intervenit pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă criteriul proporționalității. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent întregii convenții. Curtea amintește, de asemenea, că echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și exorbitantă [Brumărescu împotriva României (GC), nr. 28342/95, pct. 78 și 79, CEDO 1999 VII].35. În speță, aceasta observă că titlurile de proprietate ale reclamanților au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia municipiului nu ținuse seama de hotărârea din 15 decembrie 1995 a Tribunalului București, care recunoscuse parohiei dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu (supra, pct. 22). Hotărârea respectivă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate ale reclamanților (supra, pct. 8, 9 și 13). Prin urmare, Curtea se îndoiește de relevanța motivelor formulate de instanțele naționale.36. Mai mult, hotărârea din 15 decembrie 1995 a fost pronunțată într-o procedură în care reclamanții nu fuseseră părți. De altfel, tribunalul a reținut, în hotărârea din 11 aprilie 2002, că decizia în cauză nu era opozabilă celorlalți pârâți, inclusiv reclamanții.37. În măsura în care instanțele intenționau să impute comisiei municipiului faptul că nu a ținut seama de existența unei plângeri împotriva unei decizii administrative, Curtea consideră că era obligația comisiei să verifice dacă cerințele impuse de lege, inclusiv cele cu caracter procedural, erau îndeplinite înainte de a emite titlurile în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Drăculeț împotriva României, nr. 20294/02, pct. 40, 6 decembrie 2007).38. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlurilor de proprietate ale reclamanților a fost justificată exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără ca reclamanților să li se acorde vreo despăgubire sau să li se propună un teren echivalent.39. Prin urmare, chiar dacă s-ar putea demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul just nu a fost păstrat și că reclamanții au suferit un prejudiciu special și exorbitant prin faptul că au fost privați nu numai de dreptul de folosință asupra celor două terenuri, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință.";
În speță anularea titlului de proprietate contestat având drept cauză disp. art. III din Lg.169/1997 ar fi justificată, având drept cauză o politică de administrare a terenurilor agricole supuse restiturii foștilor proprietari/moștenitorilor lor urmare a confiscării lor în perioada comunistă, dacă în acest mod s-ar urmări protecția intereselor unei persoane îndreptățită la reconstituire pentru terenul înscris în titlul contestat, ori, o asemenea situație nu a fost dovedita în cauză. Cât privește condiția proporționalității în sensul păstrării unui just echilibru între interesele generale ale comunității și cele private, instanța apreciază că acesta este rupt și creează o sarcină specială pentru paratii persoane fizice care ar fi privati de dreptul de proprietate recunoscut prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită prin prezenta acțiune. În măsura în care ar exista greșeli privind emiterea titlului de proprietate, acestea nu sunt imputabile sub nici o formă nici titularului constituirii, ci exclusiv autorităților special constituite pentru aplicarea legilor fondului funciar care au emis fișa de punere în posesie și titlul de proprietate fără să respecte dispozițiile legale aplicabile in materie.
Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca nu se impune anularea titlului de proprietate, motiv pentru care va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.
In baza disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va obliga reclamantul sa plateasca paratilor C. R. si G. C. M a suma de … lei cu tilul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
| ← actiune in constatare | fond funciar-constatare nulitate absoluta titlu proprietate → |
|---|
