Raspundere civilă delictuală- acţiune în răspundere delictuală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 783A din data de 03.10.2017
Domeniu- Raspundere civilă delictuală- Acțiune în răspundere delictuală
(decizia civilă nr. 783 A/ 03.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)
Prin cererea formulată la data de 26.01.2015, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă sub nr.2243/3/2015, reclamantul (...)a chemat în judecată pârâtul (...)solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC a și la plata sumei de 3.594.400 lei (echivalent a 800 000 euro la 26.01.2015 - 4.493 lei) reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul (...)a formulat cerere de cerere de chemare în garanție a (...)prin care a solicitat ca în ipoteza admiterii cererii principale să fie obligată chemata în garanție la plata despăgubirilor solicitate de reclamantul (...)cu titlu de daune morale si materiale.
Prin sentința civilă nr. /20.05.2015, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a VI-a a Tribunalului București si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 09.06.2015,
Prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-au respins excepția inadmisibilității si excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Fondul de protecție a Victimelor Străzii, s-a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul (...)și chemata în garanție (...)ca neîntemeiată, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect și s-a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
S-a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii principale invocată de chemata în garanție, întrucât pârâtul (...)nu este parte în dosarul penal nr. 1749/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, reclamantul nu s-a constituit parte civilă împotriva acestuia, astfel că poate formula acțiune în fața instanței civile în temeiul Legii nr. 138/1995, Ordinului 1/2008, Ordinului 14/2011, Directivei 2009/103/CE și art. 2223- 2226 Noul Cod Civil.
Potrivit art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor sau obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că, in realitate, s-ar fi produs un accident colectiv de munca, nu un accident rutier, ca accidentul s-ar fi produs pe un drum tehnologic si, de asemenea, ca autovehiculul nu putea fi asigurat deoarece nu putea fi pus in circulație având starea tehnica expirata.
Această excepție va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul solicită atragerea răspunderii civile a pârâtului în temeiul art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, acesta având calitate procesuală pasivă, autoturismul nefiind asigurat pentru răspundere civilă la data producerii accidentului, iar, potrivit susținerilor reclamantului, accidentul s-a produs pe un drum public.
Pe fondul cauzei, din probele administrate, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.10.2013, ora 09.40 reclamantul s-a deplasat cu autospeciala DAC 665T DFAE, cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, pe locul din față-dreapta a șoferului, spre serviciu.
Pe drumul de acces tiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC Roșiuța ce aparține de Sucursala Divizia Miniera Targu Jiu a Complexului Energetic Oltenia SA, șoferul a executat schimbarea treptei din cutia de viteze, timp în care mașina s-a oprit și a început deplasarea spre înapoi. Șoferul a încercat să controleze autovehiculul, dar întrucât drumul era în curbă la stânga, acesta nu a mai reușit să înscrie mașina în curbă, s-a răsturnat pe partea stângă producându-se decesul instantaneu al conducătorului auto și rănirea grava a reclamantului, mai exact acesta a fost dus în comă la spital.
Din scrisorile medicale emise de către instituiții specializate, a rezultat că reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fractura baza de craniu etaj mijlociu, stânga temporală bilateral și sinus sfenoidal, fractură parietală dreapta, hemosinus maxilar stâng, plagă contuză, retroarticulară stânga, fractură orbitală stângă și dublă de mandibulă, pareze față-dreapta, periferică postraumatică, traumatism toracic cu fracturi costale - C2,C3,C4.
Autovehiculul DAC 665t DFAE cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, nu avea polița de asigurare la momentul producerii accidentului.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv a procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 și a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. P/2013 a Poliției Municipiului Motru (vol. 3, f. 33-62) tribunalul a reținut că accidentul din data de 17.10.2013 este un accident colectiv de muncă, iar nu un accident rutier deoarece s-a produs la ora 09.40, în timpul programului de muncă; pe un drum tehnologic de acces dintre sediul social și sectoarele de producție - Cariera Rosiuta - halda Stiucani, iar reclamantul se deplasa cu autovehiculul la muncă.
De asemenea, potrivit adresei nr. 138/ din 18.02.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal 138/P/2015 se efectuează cercetări față de inculpata (...)asociat unic și administrator al (...)sub aspectul infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzut de art. 349 alin. 1 și 2 Cod penal ca urmare a accidentului colectiv de muncă din 17.10.2013 produs care în timp ce se deplasa pe un drum tehnologic din Cariera Roșiuța a pierdut controlul acestuia și a accidentat reclamantul.
Tribunalul a constatat că Fondul de protecție a victimelor străzii s-a constituit în baza prevederilor art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la asociații și fundații. Fondul își desfășoară activitatea în baza propriului statut și a prezentelor norme.
Conform art. 251 din Legea nr. 32/2000, alin (10) Fondul se constituie în scopul: a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă: vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare;
Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecție a victimelor străzii, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin. (3) stabilește că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.
Potrivit art. 6 alin. 6 din Ordinul nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.
Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza și prelua, în condițiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 75 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, actualizată prin O.U.G. nr.63/2006, definește accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții : s-a produs pe un drum deschis circulației publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.
Art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă definește accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces, iar art. 30 lit. g și h din același act normativ definește accidentul de muncă ca fiind: g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă.
Potrivit dispozițiilor legale redate mai sus, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii răspunde pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulație, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002, dacă vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat de răspundere civilă pentru accident.
Din probele administrate în cauză reținem că evenimentul din 17.10.2013 nu este un accident de circulație, ci un accident de muncă astfel cum este definitiv la art. 5 lit. g și art. 30 lit. g și h din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, pentru că a avut loc în timpul programului de lucru al reclamantului pe drumul dintre sediul societății și sectorului de producție.
Chiar dacă potrivit planșelor foto depuse de reclamant și declarației martorului audiat, în locul unde s-a produs accidentul nu erau indicatoare care să interzică circulația, nu se poate reține, cum susține reclamantul, că drumul era deschis circulației publice, întrucât potrivit procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 și a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. 1749/P/2013 a Poliției Municipiului Motru locul unde s-a produs accidentul era un drum tehnologic din cariera Rosiuța, nefiind deschis circulației publice.
Întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile atragerii răspunderii civile a pârâtului, respectiv ca să se fi produs un accident de circulație, nu sunt îndeplinite condițiile art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare și art. art. 3 alin 1 și art. 6 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecție a victimelor străzii.
Pentru aceste considerente, nu vor fi analizate celelalte condiții de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și se va respinge acțiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată și dispozițiile art. 74 și art. 74 C.proc.civ., pârâtul necăzând în pretenții, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.
În baza art.453 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a reclamantului s-a respins cererea acestuia privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat, in termen legal, prezentul apel reclamantul (...), invocand urmatoarele critici:
Sentința este una nelegala, instanța făcând o greșita interpretare a legii în ceea ce privește regimul juridic al zonei în care s-a petrecut accidentul rutier.
Locul producerii accidentului a fost pe un drum public.
Certitudinea faptului ca accidentul s-a produs pe un drum public este fundamentată pe următoarele aspecte.
Planșele foto depuse la dosar prezintă cu claritate faptul ca locul de unde începe drumul pe care a avut loc evenimentul rutier.
Se poate observa cu ușurința ca nu exista nici un indicator, marcaj sau inscripții din care sa rezulta ca nu e drum public.
Depoziția martorului este concludenta in acest sens, si anume ca acesta cunoaște foarte bine zona respectiva si a indicat faptul ca acel drum face legătura intre doua comune.
Mai mult decât atât, drumul este marcat pe harta Gooqle Maps ca fiind 107 (drum comunal 107).
Definiția dată în cuprinsul art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 actualizata a drumului public: "Drumul public este calea de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal si rutier, închisă circulației publice. Drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile". Interpretând aceasta definiție, rezulta ca orice drum pe care poate circula pietonal si rutier deschis circulației publice este drum public. Legiuitorul face o distincție intre drumul public si drumul închis circulației publice. Astfel drumul închis circulației publice este acel drum semnalizat la intrare cu inscripțiile. per a contrario, orice cale de comunicație terestra cu excepția căilor ferate, care nu este semnalizat la intrare cu inscripții vizibile este siderat de legiuitor drum deschis circulației publice.
În speța, drumul pe care s-a produs accidentul nu era semnalizat la intrare cu inscripții vizibile din care sa rezulte ca nu este deschis circulației publice.
În aceste condiții, este evident ca accidentul rutier s-a produs pe un drum public așa cum este definit in legislația de specialitate.
Inscrisurile la care instanța de fond face referire în momentul în care apreciază ca locul accidentului nu era un drum public respectiv procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 1.2013, formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, formular pentru înregistrarea accidentului de muncă nr. nr. 57/2013 si referatul de terminare a urmăririi penale emis in dosarul penal nr. 1749/P/2013 nu au relevanta atât timp cat nici unul din aceste înscrisuri nu a stat la baza pronunțării vreunei hotărâri judecătorești fie intr-un eventual litigiu de munca, fie ca urmare a constituirii de parte vătămata intr-un dosar penal.
In ceea ce privește procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 07.11.2013, menționam ca reprezentanții ITM Gorj nu sunt abilitați de lege sa constate daca locul accidentului este un drum public sau nu.
Faptul ca in cuprinsul respectivului proces-verbal se inserează faptul ca locul accidentului ar fi pe un drum tehnologic, nu duce la concluzia clara ca respectivul drum nu era destinat publicului. Definiția data expres unui accident produs pe un drum public, precum si definiția drumului public cuprinse in art. 75 din OUG 195/2002 sunt imperative si au o forța juridica net superioara fata de simpla mențiune a unui funcționar din cadrul ITM Gorj. Or, așa cum s-a arătat conform OUG nr. 192/2002 orice drum care nu este destinat publicului trebuie sa aibă la intrare semne vizibile.
Mai mult decât atât, în referatul de terminare a urmăririi penale nu este precizat ca drumul pe care s-a produs accidentul ar fi unul tehnologic.
Dovezile administrate în fața instanței de fond, despre care s-a făcut referire anterior, respectiv înscrisuri, planșe foto si declarația de martor sunt concludente in a demonstra instanței de apel faptul ca realitatea situației a fost aceea ca acest accident s-a produs pe un drum public.
Reținându-se regimul juridic de drum public a locului accidentului, devin incidente dispozițiile articolului 3 alin. 1 din Ordinul 1/2008 in vigoare la data producerii accidentului privind normele de funcționare a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Potrivit acestui art. 3 din Ordinul Presedintelului CSA nr. 1/2008: "Fondul acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neindentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea asigurării. In speța, așa cum am arătat, accidentul in care a fost implicat reclamantul s-a produs pe drum public, s-a soldat cu victime (șoferul a decedat, iar ceilalți pasageri din autospecializata au fost grav răniți). Autospecializata DAC 665T DFAE cu nr. de "înmatriculare GJ-15-CEL nu avea asigurare RCA. In aceasta situație, Fondul de Protecția a Victimelor Străzii are calitate procesuala pasiva având obligația de a mă despăgubi.
Referitor la netemeinicia reținerii de către instanța de fond a faptului ca accidentul este unul colectiv de munca;
Pentru a fi in prezenta unui accident colectiv de munca, speța de fata trebuie sa fie încadrata in cel puțin una din situațiile din art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/14.07.2006 a securității si sănătății in munca, respectiv: (1) In sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activități culturale, sportive, in tara sau in afara granițelor tarii, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit in cadrul activităților cultural-sportive organizate, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor activități; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativa pentru salvarea de vieți omenești; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenința avutul public si privat; f) accidentul cauzat de activități care nu au legătura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de aceștia, in timpul programului de munca, si nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a făcut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator si invers; h) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca; i) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, daca schimba îmbrăcămintea personala, echipamentul individual de protecție sau orice alt echipament pus la dispoziție de angajator, daca se afla in baie ori in spălător sau daca se deplasa de la locul de munca la ieșirea din întreprindere sau unitate si invers; k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri; 1) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegați pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu in afara granițelor tarii, pe durata si traseul prevăzute in documentul de deplasare; LEGEA 3197 14.07.2006 a securității si sănătății in munca în vigoare cu 01/10/2006 - Pagina 9 din 13 m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări si servicii pe teritoriul altor tari, in baza unor contracte, convenții sau in alte condiții prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, in timpul si din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare a pregătirii profesionale, in timpul si din cauza efectuării activităților aferente stagiului de practica; o) accidentul determinat de fenomene sau calamități naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundație, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariția unei persoane, in condițiile unui accident de munca si in împrejurări care îndreptățesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoana aflata in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) In situațiile menționate la alin. (1) lit. g), h), i) si 1), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se facă in condițiile prevăzute de reglementările de securitate si sănătate în munca sau de circulație în vigoare.
Este elocvent ca nu ne regăsim in absolut nici o situație mai sus arătata pentru a putea fi calificat drept accident colectiv de munca.
Consideram ca nu sunt aplicabile motivarea instanței referitor dispozițiile art. 5 lit. g din Legea securității si sănătății muncii nr. 319/2006.
Potrivit acestor dispoziții invocate de prima instanța, in mod nelegal, a acreditat ideea ca este vorba de un accident de munca.
Accidentul de munca colectiv este definit ca "vătămarea violenta, precum si intoxicația acuta profesionala care au loc în timpul procesului de munca". Accidentul care a avut ca urmare vătămarea grava a reclamantului nu s-a întâmplat în timpul procesului de munca așa cum condiționează legiuitorul. Accidentul s-a produs in timp ce reclamantul si alte persoane se deplasau spre locul de munca.
In momentul producerii accidentului nu începuse efectiv programul de munca, nu era in îndeplinirea unor obligații care țin de contractul individual de munca, nu începuse procesul tehnologic al muncii pe care ii desfășor.
Cu atât mai puțin, in aceasta situație se poate concluziona ca este vorba un accident de munca.
c. Un alt argument al nelegalitatii sentinței este reprezentat de faptul ca. pe de o parte, in mod corect instanța a respins lipsa calității procesuale pasive a FPVS ca neîntemeiata, insa, in cuprinsul aceluiași dispozitiv al sentinței apelate, instanța de fond respinge si acțiunea așa cum a fost formulata si precizata.
Argumentele esențiale a respingerii acțiunii, respectiv faptul ca accidentul nu s-ar fi produs pe un drum public si ca ar fi un accident de munca in opinia instanței, ar atrage inaplicabilitatea dispozițiilor legale din Ordinul 1/2008 care permit Fondului de Protecție a Victimelor Străzii sa plătească despăgubiri.
Insa, pe de alta parte, instanța de fond a retinut calitatea procesuala pasiva a paratei Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Ori, având calitate procesuala pasiva, implicit aceasta parata va fi obligata la plata de despăgubiri solicitate de apelantul-reclamant.
Din acest punct de vedere, hotărârea este una contradictorie pentru ca, ori se retine cu putere de lucru judecat faptul ca FPVS are calitate procesuala pasiva, poate sta in proces, poate fi obligat la plata de despăgubiri ori se retine ca aceasta parata nu poate fi obligata la plata de despăgubiri deoarece accidentul in opinia instanței nu s-ar fi produs pe un drum public.
Reclamantul învederează ca urmările accidentului au fost unele dramatice si ireversibile pentru el, înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei dovedesc cu certitudine faptul ca acest accident l-a transformat intr-o persoana cu handicap pentru întreaga viata.
Reclamantul arată că este un om distrus atât fizic, cat si moral, datorita acestui accident. A suferit o serie de intervenții chirurgicale.
In urma acestui eveniment rutier, reclamantul a fost supus luni de zile la dializa, iar transplantul de rinichi a fost efectuat la spitalul Fundeni din București.
O alta urmare dramatica o reprezintă încadrarea in gradul l de handicap așa cum rezulta din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 403/06.02.2014.
Reclamantul era singurul întreținător al familiei, având doi copii, unul minor si altul major care se afla in continuarea studiilor superioare, soția fiind casnica.
Urmările accidentului rutier a avut consecințe grave si asupra familiei , in acest sens, soția a suferit un soc emoțional datorita accidentului având in prezent la rândul sau grave probleme de sănătate.
Dovada indubitabila a imensei traume morale si fizice suferita ca urmare a evenimentului rutier, a făcut-o cu materialul probator administrat in cauza. In acest sens să se aibă in vedere depoziția martorului audiat in cauza, care a relatat cu acuratețe si obiectivitate drama prin care a trecut, trece si va trece toata viata.
Depoziția acestuia a fost detaliata atât in ceea ce privește situația de fapt, modalitatea de desfășurare a evenimentelor ulterioare accidentului, cat si in ceea ce privește suferința morala, psihica a reclamantului.
Intensitatea vătămării suferite rezulta cu ușurința din declarația acestuia care a relatat instanței ca l-a văzut vomitând sânge, cu fața, distrusa, ochiul stâng nu se mai vedea, urechea era desprinsa, curgea sânge din urechi, capul îi era tumefiat nu se mai cunoștea nici gatul. Timp de o luna cat am stat in spitalul din Craiova a fost hrănit cu paiul si mâncare pasata in blender, a suferit o serie de intervenții chirurgicale pentru refacerea maxilarului, precum si la nivelul abdomenului prin introducerea unui tub in cavitatea digestiva.
A necesitat îngrijire si supraveghere din partea familiei si a prietenilor.
Din relatările aceluiași martor a ieșit faptul ca cel mai greu moment de după accident a fost reprezentat de efectuarea transplantului de rinichi la spitalul Fundeni, rinichi donat de către mama sa. Practic, repercusiunile accidentului se extind ca si trauma pentru reclamant, deoarece am fost nevoit sa o vada pe mama mea chinuindu-se in spital cu ocazia transplant, suferind ea la rândul ei o intervenție chirurgicala. Era într-o stare critica, făcea zilnic dializa iar transplantul era singura cale de a mai rămâne în viata.
Ulterior, din cauza acestor intervenții chirurgicale, martorul a declarat ca a fost în imposibilitatea de a mai relua vreodată atribuțiile de serviciu pe care le îndeplinea înainte de accident, fiind investit in prezent doar cu atribuții de ordin administrativ.
De asemenea, înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atesta complexitatea tratamentului medical administrat, precum si urmările iremediabile ale accidentului si fac referire la gradul de handicap gradul l permanent, dovedesc ca cele relatate de martor corespund adevărului si solicitate de daune morale si materiale este una întemeiata.
La momentul în care se va cerceta dosarul cauzei cu întreg material probator administrat si se va stabili cu privire la daunele morale si materiale solicitate prin cererea de chemare în judecata, să se aibă în vedere faptul ca persoana care a investit cu soluționarea acestei cereri de chemare în judecata a fost foarte aproape de deces s-a chinuit cumplit, zile, săptămâni, luni în patul de spital, a ajuns si va rămâne pentru totdeauna o persoana cu handicap.
In apel au fost administrate înscrisuri si o expertiza medico-legala.
Soluționând apelul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea constată neîntemeiată critica apelantului referitoare la contradictorialitatea sentinței, pentru următoarele argumente:
Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive se justifică atâta timp cât există identitate între persoana chemată în judecată și persoana care este obligată conform mecanismului juridic invocat de reclamant.
Pe de altă parte, temeinicia cererii este o cu totul altă chestiune, care vizează îndeplinirea in concret a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtului, iar respingerea cererii pe fond, ca neîntemeiată, s-a datorat reținerii de către tribunal, ca neîndeplinită, a condiției de producere a accidentului pe un drum public, deci pe un motiv fără nici o legătură cu identitatea care definește calitatea procesual pasivă.
Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, din probele administrate în cauză, a rezultat că accidentul în discuție, produs în data de 17.10.2013, a avut loc pe drumul de acces de la sediul Carierei Roșiuța spre Halda Știucani, drum care este industrial (tehnologic) pietruit, de categoria 4, care a fost excavat odată cu avansarea carierei și care se modifică în funcție de fluxurile tehnologice.
În acest sens sunt relațiile comunicate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA (f. 93 și urm. dosar apel) si schițele depuse la dosar.
Este neintemeiata sustinerea apelantului reclamant ca drumul in discutie s-ar identifica drept DC 107 ( drum comunal ), in realitate, din schitele depuse la dosar rezultand ca drumul pe care a avut loc accidentul este diferit de DC 107.
Totodata, in raport de dispozițiile art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, care defineste drumul public ca fiind ";orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile";, Curtea reține că drumul pe care a avut loc accidentul, fiind un drum tehnologic, destinat exclusiv necesităților tehnologice legate de exploatarea minieră Roșiuța, nu poate fi calificat drept un drum public, respectiv un drum amenajat pentru traficul rutier și deschis circulației publice.
Curtea apreciază că lipsa unei semnalizări la intrarea pe acest drum, cu inscripție vizibilă, în sensul că drumul este închis circulației publice, deși reală, nu schimbă natura acestui drum de a fi un drum industrial, iar nu un drum public.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu prezinta nici o relevanta in cauza daca accidentul s-a produs pe un drum publica sau de alta natura, intrucat conform reglementarii incidente, asa cum va fi analizata in cele ce urmeaza, raspunderea Fondului de Protecție a victimelor străzii nu este restransa cu privire la ";accidentele de circulație"; sau accidentele produse pe ";drumurile publice";, ci acopera orice ";accident de vehicul";, indiferent ca s-a produs pe un drum public sau nu.
Curtea are în vedere următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, "; În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum și tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire.";. Potrivit art. 48 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, 17.10.2013, ";Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.";
Sunt avute in vedere si dispozitiile Ordinului nr. 14/ 2011 continand Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, in vigoare la data producerii accidentului, conform caruia : ";art. 1 alin (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros. (2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.";
Iar in Capitolul II, denumit ";Riscurile acoperite si excluderile";, se reglementeaza in art. 26 : ";(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. (2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: - a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului; - nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv; - nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate.";
Pe de alta parte, dispozitiile art. 75 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, definesc accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții : s-a produs pe un drum deschis circulației publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.
Din analiza acestor dispozitii rezulta o distinctie clara intre ";accidentele de vehicule"; si ";accidentele de circulatie";.
Astfel, in vreme ce art. 75 din OUG nr. 195/ 2002 defineste ";accidentul de circulatie";, care este prin esenta sa unul produs pe un ";drum public";, dispozitiile Legii nr. 136/ 1995 si ale Ordinului nr. 14/ 2011 vizeaza ";accidentul de vehicul";, accident care nu este in mod necesar si neaparat unul de circulatie si produs pe un drum public, ci doar un accident ";produs prin intermediul vehiculului"; sau ";produs de vehicul";.
Aceasta distinctie este subliniata in mod explicit in cuprinsul art. 26 din Ordinul nr. 14/ 2001, unde se specifica in mod expres ca se acordă despăgubiri atât când accidentul s-a produs pe drumurile publice, cât și atunci când accidentul a avut loc pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri si ca în procesul de acordare a despăgubirilor nu are importanță dacă vehiculul se afla în timpul deplasării sau era în staționare în momentul survenirii riscului asigurat.
Asadar, Curtea constata ca din punctul de vedere al obligativitatii incheierii asigurarii de raspundere civila ( RCA ) si al intinderii riscurilor acoperite prin aceasta polita de asigurare, nu prezinta relevanta daca accidentul s-a produs pe un drum public sau un drum de alta natura, in timp ce vehicului era in miscare sau stationat, polita RCA acoperind toate aceste situatii, nediferentiat si necircumstantiat, de indata ce prejudiciul a fost produs de un vehicul aflandu-ne in fata unui ";accident de vehicul"; si a unui risc acoperit de RCA.
Mai departe, se constata ca dispozitiile legale care reglementeaza infiintarea, organizarea si raspunderea Fondului de Protecție a victimelor străzii, acopera exact acele situatii care sunt avute in vedere in cadrul reglementarii politei RCA, acest Fond fiind constituit tocmai in scopul despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule in cazul in care mecanismul reglementat pentru polita RCA nu functioneaza ( fie pentru ca nu a existat incheiata o astfel de polita, fie pentru ca autorul accidentului a ramas neidentificat ).
Astfel, potrivit art. 61 din Legea nr. 136/ 1995 ";Se constituie Fondul de protecție a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. (…) Fondul de protecție a victimelor străzii este destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.";
Aceste dispozitii au fost adoptate in conformitate cu art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", conform caruia fiecare stat membru este obligat sa instituie sau autorizeze un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau neasigurat.
Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza și prelua, în condițiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Conform art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor ";Fondul de Protecție a victimelor străzii se constituie în scopul: a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă: vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.
Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/ 2008 emis de CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, în vigoare la data producerii accidentului, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin. (3) stabilește că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.
In concluzie, analizand coroborat dispozitiile legale mentionate mai sus, Curtea constata că interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente sunt în sensul ca obligatia de despagubire care incumbă Fondului este activata în cazul oricăror accidente de vehicule, fie că s-au petrecut pe un drum public sau pe un alt drum, deci pentru toate riscurile acoperite in cadrul raspunderii civile auto obligatorie, fiind gresita retinerea tribunalului ca Fondul de Protecție a Victimelor Străzii răspunde doar pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulație, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002.
Tribunalul a coroborat gresit dispozitiile legislatiei referitoare la asigurari cu dispozițiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 care definește accidentul de circulație care se produce pe un drum public (deschis circulației publice), fara sa sesizeze distinctia dintre cele doua categorii de reglementari.
În realitate însă, așa cum am menționat deja, legislatia referitoare la asigurarile de raspundere civila auto si la Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - Legea nr. 136/ 1995, Legea nr. 32/ 2000, Ordinul nr. 14/ 2011 si Ordinul nr. 1/2008- nu vizează "accidentele de circulație"; sau accidentele produse "pe drumuri publice";, ci, în mod direct și necircumstanțiat "accidentele de vehicule";.
De aceea, Curtea constată îndeplinite în cauză condițiile de angajare a răspunderii Fondului, in baza dispozitiilor legale mentionate, respectiv: reclamantul este persoană păgubită printr-un accident de vehicul, vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării, riscul s-a produs pe teritoriul Romaniei.
Nu are nicio relevanta din perspectiva aplicarii dispozitiilor legale mentionate referitor la raspunderea Fondului daca accidentul reprezinta, in acelasi timp, un accident de munca sau nu, calificarea accidentului ca unul de munca neinlaturand aplicarea acestor dispozitii legale. De aceea, nu sunt semnificative in economia cauzei dezvoltarile partilor referitoare la existenta sau nu a conditiilor unui accident de munca.
Angajarea răspunderii paratului nu este înlăturata nici de situațiile invocate de acesta in sensul ca autospeciala implicata in accident nu corespundea din punct de vedere tehnic, nu era destinata transportului de persoane, iar șoferul nu avea licența pentru a efectua transporturi de persoane, astfel de circumstanțe neprimind semnificație juridica in cadrul mecanismului reglementat de dispozițiile legale menționate mai sus.
Iar in ce privește împrejurarea invocata de parat in sensul că reclamantul, inginer la Cariera Rosiuta, știa sau trebuia sa știe ca acea autospecială nu este destinată transportului de persoane, asumându-și un risc atunci când a acceptat sa fie transportat cu un astfel de vehicul, Curtea constata iarăși ca acest fapt nu schimba rezultatul analizei.
Singurele situații in care este exclusa răspunderea sunt cele reglementate expres si limitativ de art. 27 din Ordinul nr. 14/ 2011, iar situații de limitare a acestei răspunderi sunt reglementate in art. 28 din același Ordin, situațiile invocate de parat neîncadrându-se in aceste cazuri de excludere sau limitare a răspunderii.
Curtea constata ca nu poate fi reținuta in cauza nici ipoteza art. 5 alin. 5 din Ordinul nr. 1 / 2008, conform căruia ";Nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat (…)";, intricat nu exista dovezi ca reclamantul ar fi cunoscut lipsa asigurării RCA.
Apreciind mai departe asupra prejudiciului suferit de reclamant, Curtea constată următoarele:
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Gorj (f. 148 și urm. dosar apel) și înscrisurile medicale depuse la dosar, rezultă următoarele:
În urma accidentului, reclamantul a suferit un politraumatism, mai exact fractură a craniului, pareză facială, alte fracturi (de mandibulă, costale, etc.), în urma cărora a fost supus mai multor tratamente și intervenții chirurgicale, pe durata a mai multe luni.
La data la care a suferit accidentul, reclamantul avea anumite afecțiuni renale, iar după accidentul rutier în discuție, funcția renală s-a degradat, fiind necesar, în ultimă instanță, un transplant renal.
Raportul de expertiză medico-legală menționat a concluzionat cu certitudine că degradarea funcției renale după accident, până la necesitatea efectuării unui transplant renal, a fost în legătură de cauzalitate cu accidentul suferit, așadar, această degradare a funcției renale s-a datorat în mod direct traumatismelor suferite în accident.
Este adevărat că această degradare a funcției renale a apărut pe fondul preexistent al unei afecțiuni renale, însă, raportul de expertiză medico-legală stabilește că degradarea funcției renale s-a datorat totuși traumatismelor suferite în accident, deci nu a reprezentat o evoluție firească a bolii preexistente.
De aceea, Curtea va reține ca prejudiciu esențial suferit de reclamant în urma accidentului această degradare a funcției renale care s-a finalizat cu necesitatea efectuării unui transplant renal.
Curtea reține de asemenea, prejudiciul constând în suferința fizică și morală prilejuită reclamantului chiar de traumatismele suferite în accident, traumatisme grave și numeroase, care au prilejuit spitalizarea reclamantului pentru o perioadă importantă de timp, dar și de tratamentele și intervențiile chirurgicale la care a fost supus, intervenții cauzatoare prin ele însele de suferințe fizice și morale.
Curtea reține, de asemenea, că reclamantul a fost supus luni de zile la dializă până la efectuarea transplantului de rinichi, procedură de asemenea cauzatoare de suferință, după cum, cu prilejul transplantului, reclamantul a fost și martorul suferinței mamei sale, de la care a provenit rinichiul donat pentru transplant, mama reclamantului continuând astfel sa isi trăiască viața ea insasi afectata de o asemenea situație medicala, ceea ce, in mod indirect, dar indubitabil, constituie o suferinta si pentru reclamant insusi, date fiind legaturile de afectiune normale existente intre mama si fiu. .
Curtea mai reține că reclamantul este încadrat în gradul I de handicap, conform certificatului nr. 403/2014, fiind totodată, singurul întreținător al familiei sale, formată din soție și doi copii.
Vor fi avute în vedere la aprecierea prejudiciului suferit actele medicale depuse la dosar care atestă complexitatea tratamentului și intervențiile suferite de reclamant, ulterior accidentului, precum și declarația martorului audiat.
În concluzie, constatând îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii cu despăgubiri a pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte cererea și va obliga pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Astfel, suma de 2.745 lei este reținuta de către Curte drept costuri dovedite de reclamant cu înscrisurile depuse la filele 76-83, 85, 86, 74, 68-69, 70, 72, 73 dosar fond Secția a 5-a civila, reprezentând cheltuieli cu transportul, având in vedere ca reclamantul si familia sa locuiesc in Motru, iar spitalizarea reclamantului s-a făcut in Craiova si București, cheltuieli cu dispozitive medicale si de cazare ale șotiei reclamantului la unitati hoteliere ( f. 78 si 76 ).
Curtea nu retine celelalte cheltuieli invocate de reclamant drept prejudiciu material, intrucat nu au fost dovedite ca atare, iar chitantele depuse la dosar altele decat cele mentionate mai sus nu rezulta a viza cheltuieli facute in legatura, directa sau indirecta, cu accidentul, in mod evident cheltuielile cu alimentele fiind fara legatura cu accidentul, caci asemenea cheltuieli sunt facute oricum, indiferent de starea unei persoane.
In privinta prejudiciului moral, Curtea considera ca suma mentionata mai sus, de 160.000 lei, constituie o justa si echitabila reparatie a prejudiciului suferit de reclamant.
Stabilirea cuantumului daunelor morale nu presupune stabilirea "prețului" suferințelor fizice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea globala a consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe planurile vieții persoanei prejudiciate.
Trebuie avute in vedere valorile lezate, importanta acestora, dimensiunea suferințelor fizice si psihice la care a fost supus reclamantul si intensitatea cu care au fost percepute de către acesta si familia sa.
Or, in discutie sunt valorile cele mai importante pentru fiinta umana, viata si sanatatea, reclamantul suferind traumatisme foarte grave, cauzatoare prin ele insele de multa suferinta, ca si interventiile si tratamentele suportate pentru vindecare, parcurgand apoi o perioada lunga din viata sub amenintarea creata de degradarea functiei renale, dupa cum a trebuit sa suporte si suferinta mamei sale si a intregii sale familii, lasata fara suportul pe care reclamantul il reprezenta. De asemenea, viata reclamantului este practic marcata definitiv de invaliditatea dobandita, acesta nemaiputand sa recupereze modul de viata anterior si suportand in continuare, pentru tot restul vietii, consecintele accientului.
De aceea, in raport de importanta acestor valori si de intensitatea vatamarii, Curtea considera ca suma de 160.000 lei este o reparatie justa si echitabila.
Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte cererea principala și va obliga pe pârâtul la plata catre reclamant a următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
In baza art. 453 C.p.c., Curtea va obliga pe paratul la plata catre reclamant a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata in fata primei instante ( onorariu de avocat - chitante f. 43 si 44 dosar fond ).
Având în vedere modalitatea de soluționare a cererii principale in apel, Curtea va desființa sentința cu privire la soluția data cererii de chemare in garanție si va trimite spre rejudecare în fața primei instanțe cererea de chemare în garanție formulată de pârât cerere de chemare în garanție care a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect în fața primei instanțe (consecința respingerii cererii principale).
In baza art. 453 C.p.c., Curtea va obliga pe intimatul-parat la plata catre apelantul reclamant a sumei de 2.963 lei cheltuieli de judecata in apel ( onorariu de avocat suma de 2.900 lei - chitante f. 153 dosar apel si 63 lei onorariu expertiza medico-legala ).
| ← Cerere de excludere asociat. cerere reconvenţională prin care... | Contestaţie în anulare. eroare materială. eroare de judecată. → |
|---|
