Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate şi acte premergătoare. Reconstituirea dreptului de proprietate cu încălcarea hotarului administrativ teritorial dintre localităţi.

Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate şi acte premergătoare. Reconstituirea dreptului de proprietate cu încălcarea hotarului administrativ teritorial dintre localităţi.Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamanţi P.C, P.I şi alţii, au chemat în judecată pârâţii H.D şi alţii, Comisia Locală Negomir pentru aplicarea Legii 18/91, Comisia Judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/91, Direcţia Silvică Târgu-Jiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate şi a actelor premergătoare emise pârâţilor, acte prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor pentru suprafaţa de 1,96 ha, teren forestier, cu motivarea că terenul cuprins în titlul de proprietate se găseşte pe raza comunei Fărcăşeşti, iar actele de reconstituire au fost întocmite de Comisia Locală de aplicare a leg.18/1991 a com. Negomir.Prin sentinţa civilă pronunţată instanţa a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a titlului de proprietate şi actelor premergătoare contestate, din probatorul administrat în cauză rezultând că intimata Comisia locală Negomir nerespectând hotarul administrativ teritorial dintre localităţi a procedat la atribuirea în posesie şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru cetăţenii îndreptăţiţi la reconstituire a dreptului de proprietate pe raza comunei Negomir, de terenuri forestiere pe raza comune Fărcăşeşti.Procedând de această manieră au fost încălcate disp. art. 38 din Leg. 1/2000 comisiilor de fond funciar fiindu-le interzisă reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere prin transferul lor de la o unitate administrativ-teritorială la alta. De asemenea au fost încălcate şi dispoziţiile capitolul II art. 5 din HG 890/2005 comisiilor comunale, orăşeneşti etc. revenindu-le în competenţă ca atribuţii principale pe lângă verificarea în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi stabilirea amplasamentului suprafeţei de teren, întocmirea situaţiei definitive, potrivit competenţelor ce le revin, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare şi parcelare întocmit.

Prin modul de emitere al titlului de proprietate şi a actelor premergătoare contestate în prezenta speţă, Comisia locală Negomir şi-a depăşit competenţele prevăzute de legile fondului funciar, împrejurare care atrage nulitatea absolută a acestor acte, acestea fiind nelegal emise de vreme ce au fost emise cu încălcarea hotarului administrativ teritorial al localităţii.Nu au fost primite apărările intimatei Comisia Locală Negomir şi Direcţiei Silvice Târgu-Jiu în sensul că terenul cuprins în UP III, ua 113 se află din punct de vedere al planului amenajistic silvic pe raza localităţii Negomir, Ocolul silvic Motru predând terenul forestier către Comisia locală Negomir astfel încât comisia nu şi-a depăşit atribuţiile de vreme ce a atribuit în posesie cetăţenilor teren ce se afla în posesia sa. Planul amenajistic silvic trebuie să corespundă întocmai cu harta cadastrală a localităţii, acesta trebuie obligatoriu să conţină şi hotarul dintre comune pentru ca cei care interpretează acest plan să nu confunde limitele teritoriilor administrative. Potrivit art. 6 lit. A din HG 1105/2003, Direcţiei Silvice revenindu-i obligaţia să organizeze şi să realizeze cadastrul pentru fondul forestier proprietate publică a statului şi să întocmească periodic inventarul acesteia, cu respectarea normelor tehnice şi prevederilor legale în vigoare, adică a hărţilor cadastrale ale localităţilor, hărţi realizate de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, singura autoritate în domeniu care reglementează şi deţine existenţa administrativ teritorială a hotarelor comunelor din judeţul Gorj.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate şi acte premergătoare. Reconstituirea dreptului de proprietate cu încălcarea hotarului administrativ teritorial dintre localităţi.