Contract de întreţinere. Pluralitate de creditori - neândeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de unul din creditori. Rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Tip: sentinţă civilă

Nr.4810/19.06.2008

Judecătoria Tg-Jiu

Domenii associate: contracteContract de întreţinere.Pluralitate de creditori - neândeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de unul din creditori.Rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 335/2008, reclamanta Ş.A i-a chemat în judecată pe pârâţii C.A şi C.D, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 319/13.12.2000 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în timpul vieţii autorului Ş.S a încheiat împreună cu acesta, fiicei lor Ş.E, în prezent decedată, un contract de întreţinere având ca obiect imobilele casă, anexe şi terenul aferent.A mai arătat reclamanta că, în anul 2004 a decedat soţul ei, Ş.S iar 6 luni mai târziu debitoarea întreţinerii, respectiv fiica sa Ş.E.Că, în prezent întreţinerea îi este acordată de o altă persoană întrucât cei doi pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul încheiat cu mama lor, respectiv debitoarea Ş.E.În drept au fost invocate disp. art. 1020-1021 C.civ.Prin sentinţa civilă pronunţată în cauză, Judecătoria Tg-Jiu a admis acţiunea şi a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 319/13.12.2000şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.Astfel a reţinut instanţa că, prin contractului de întreţinere autentificat sub nr. 319/13.12.2000 creditorii Ş.A şi Ş.S au transmis fiicei lor Ş.E dreptul de proprietate asupra imobilelor casă, anexe şi terenul aferent, debitoarea obligându-se să-i întreţină, asigurându-le hrană, îmbrăcăminte şi toate cele necesare traiului iar după deces să-i înmormânteze conform obiceiului locului.Că, în anul 2004 a decedat unul din creditorii obligaţiei de întreţinere iar la scurt timp, în acelaşi an şi debitoarea obligaţiei.

Potrivit contractului de întreţinere, obligaţia de întreţinere este indivizibilă chiar dacă a fost contractată de un singur debitor (situaţia de faţă), deoarece - în cazul morţii lui, moştenitorii urmează a fi obligaţi fiecare pentru tot, potrivit art. 1063 şi 1065 C. civ. dacă creditorul întreţinerii acceptă iar moştenitorii se înţeleg să execute obligaţia pentru a împiedica desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreţinerii de către debitorul iniţial obligat.

Din lucrările dosarului, s-a reţinut că nici creditoarea întreţinerii nu a acceptat şi nici moştenitorii nu au înţeles să execute obligaţia asumată de debitorul principal în condiţiile în care aceştia din urmă nu s-au mai interesat de soarta bunicii lor din cursul anului 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de întreţinere. Pluralitate de creditori - neândeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de unul din creditori. Rezoluţiunea contractului de întreţinere.