FOND FUNCIAR. TEREN AFERENT CASEI DE LOCUIT ŞI ANEXELOR GOSPODĂREŞTI ÎN ÎNŢELESUL DECRETULUI-LEGE NR.42/1990.
| Comentarii |
|
FOND FUNCIAR. TEREN AFERENT CASEI DELOCUIT ŞI ANEXELOR GOSPODĂREŞTI ÎNÎNŢELESUL DECRETULUI-LEGE NR.42/1990.
Potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991, sunt şirămân în proprietate privată a cooperatorilor, sau după caz amoştenitorilor acestora indiferent de ocupaţie sau domiciliul lor,terenurile aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti,precum curtea şi grădina din jurul acestora, determinate, potrivitart.8 din Decretul-Lege nr.42/1990.
Acest text de lege statuează că terenul aferent casei şianexelor gospodăreşti este determinat astfel încât să asigurenormala folosinţă şi exploatare a gospodăriei, fără a puteadepăşi suprafaţa de 6.000 mp.
(Decizia civilă nr.220/R din 23 septembrie2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1039/2003, Judecătoria Topoloveni a admisacţiunea reclamanţilor faţă de o parte din pârâţi şi a respins-o faţă de ceilalţi.Totodată, a fost admisă în parte şi acţiunea pârâţilor şi în consecinţă, au fostobligaţi pârâţii să respecte reclamanţilor dreptul de proprietate şi posesiepentru suprafeţele identificate în dispozitivul hotărârii şi să le plătească lipsade folosinţă pentru perioadele 5 februarie 1998-5 februarie 2001, fiindrespinsă cererea referitoare la obligarea pârâţilor la demolarea unorconstrucţii.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat nulitatea absolută şi parţială atitlului de proprietate pentru suprafaţa de 3.468 mp. situată în intravilanullocalităţii şi a ordinului prefectului pentru o altă suprafaţă.
Sentinţa a fost apelată de către reclamanţi şi criticată sub greşitarespingere a acţiunii faţă de pârâţii C.V. şi C.M.
Apelul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Argeş, prin deciziacivilă nr. 224 din 9 martie 2004 însuşindu-se considerentele instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs comun reclamanţii,invocându-se: greşita respingerii acţiunii în revendicare în privinţa terenurilordeţinute de M.E., S.I., S.G. şi N.I., în condiţiile în care reclamanţii au doveditdreptul lor de proprietate, atât anterior cooperativizării, cât şi cel actualredobândit în temeiul Legii nr.18/1991, în timp ce deţinătorii terenurilor nudeţin astfel de acte; încălcarea flagrantă a prevederilor art.23 din Legeanr.18/1991, raportat la prev.art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, aprevederilor art.494 din Codul civil.
Recursul a fost privit ca întemeiat numai cu privire la modul desoluţionare a cererilor îndreptate de reclamanţi împotriva pârâţilormenţionaţi.
În consecinţă, recursul a fost admis (cu opinie majoritară), prindecizia civilă nr.220/R din 20 septembrie 2004, casată decizia în parte şitrimisă cauza spre rejudecare pentru soluţionarea în fond a cererilor privindpe aceşti pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a constatat că esenţialnelegal, instanţele au statuat că pârâţii M. nu deţin acte de constituire adreptului de proprietate emise în temeiul Legii nr.18/1991, iar pârâţii S. şi N.au titluri de proprietate emise pentru câte 1.000 mp., fiecăruia dintre cei treipârâţi li se cuvine în proprietate terenurile pe care sunt amplasate gospodăriilelor. Această statuare, contravine dispoziţiilor art. 23 din Legea nr.18/1991republicată, conform căruia sunt şi rămân în proprietate privată acooperatorilor, sau după caz a moştenitorilor acestora indiferent de ocupaţiesau domiciliul lor, terenurile aferente caselor de locuit şi anexelorgospodăreşti, precum curtea şi grădina din jurul acestora, determinate, potrivitart.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, privind unele măsuri pentru stimulareaţărănimii.
Acest text de lege statuează că terenul aferent casei şi anexelorgospodăreşti este determinat, astfel încât să asigure normala folosinţă şiexploatare a gospodăriei şi constituie proprietatea particulară a deţinătorilor,împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţă, potrivit prevederilor art.4din acelaşi decret-lege, fără a putea depăşi suprafaţa de 6.000 mp. pentrudeţinătorul casei de locuit.
În aceste condiţii legale, instanţele aveau obligaţia pe care nu şi-au îndeplinit-o, de a stabili pe baza probelor permise de lege, inclusiv prinexpertiză tehnică, suprafaţa de teren strict aferentă normalei funcţionări agospodăriei pârâţilor M., care să nu depăşească însă limita de 1.000 mp., săstabilească şi să delimiteze suprafaţa ce excede utilităţilor arătate, precum şi sădelimiteze în cazul soţilor S. şi a pârâtei M.I. amplasamentul suprafeţelor decâte 1.000 mp., care le-au fost atribuite prin titlul de proprietate, şi sădelimiteze aceste suprafeţe ce exced titlurilor şi să stabilească în raport decererile reclamanţilor dacă pe terenurile ce depăşesc limitele arătate sunt saunu amplasate construcţii, dacă au fost edificate cu bună sau rea credinţă şi, înfine, să stabilească existenţa, inexistenţa şi întinderea prejudiciilor cauzatereclamanţilor prin lipsirea lor de folosinţa terenurilor.
Sub aspectele arătate, recursul a fost admis în temeiul art.312alin.1, alin. 2 şi 6, coroborate cu art.305 Cod procedură civilă.
| ← Savâroirea infrac?. Prev. De art. 197 alin.3 C.p. | Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Interpretarea... → |
|---|
