Recurentul a formulat recurs şi o cerere de repunere în termenul de recurs, susţinând că a fost în imposibilitatea de a respecta termenul legal de 15 zile de declarare a recursului întrucât hotărârea instanţei de apel i-a fost în mod nelegal comunicată prin afişare fără a se indica locul şi motivul afişării şi fără a se încerca înmânarea acesteia unei persoane.Curtea a constatat recursul declarat de pârât tardiv, iar cererea de repunere în termenul de recurs nefondată pentru următoarele motive:Din dovada de primire şi procesul-verbal de predare din dosarul nr.1204/2006 al Tribunalului Galaţi rezultă că recurentului i-a fost comunicată decizia civilă nr.281/2006 la data de 30.06.2006, hotărârea fiind afişată pe uşa locuinţei destinatarului.Contrar susţinerilor recurentului, pe dovada respectivă s-a făcut menţiunea (prin sublinierea rubricilor de pe formular) atât a locului afişării cât şi a motivului pentru care s-a procedat în acest mod, respectiv întrucât în ciuda investigaţiilor făcute nu s-a putut afla când destinatarul putea fi găsit la domiciliu.Actul nu putea fi predat unei alte persoane decât destinatarul cu excepţia situaţiei în care la adresa acestuia ar fi fost găsită o rudă sau o altă persoană care locuieşte împreună cu el ori care îi primeşte în mod obişnuit corespondenţa. Cum la domiciliul recurentului nu a fost găsită nici o persoană, în mod corect s-a dispus afişarea actului pe uşa imobilului, cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie.Cum comunicarea actelor şi afişarea acestora este o procedură reglementată în mod expres de lege şi cum în speţă aceasta a fost îndeplinită cu respectarea cerinţelor impuse de legiuitor, termenul de declarare a recursului urmează a fi calculat de la data afişării actului la uşa locuinţei pârâtului, dată de la care se consideră că acesta a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii.Având în vedere că cererea de recurs a fost expediată de pârât la data de 26.07.2006, potrivit ştampilei de pe plicul ataşat la dosar, Curtea urmează a constata că termenul de 15 zile de declarare a recursului, prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă a fost depăşit, astfel încât recursul urmează a fi respins ca tardiv.Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului este nefondată întrucât recurentul nu a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa sa, conform art. 103 Cod procedură civilă, care să-l fi pus în imposibilitatea de a declara recursul în termen.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Îndeplinirea condiţiilor pentru înmânarea actului de procedură, respectiv a comunicării hotărârii judecătoreşti pentru exercitarea căii de atac, conform dispoziţiilor art. 100 C.Proc.Civ.